Ministrul Educației: Elevii vor reveni la școală din data de 5 mai, iar cei din anii terminali din 10 mai

Sorin Cîmpeanu a solicitat ca pentru elevii din anii terminali să fie permisă prezența tuturor în clase, nu doar jumătate din efectiv, chiar dacă localitatea în care învață se află în scenariul roșu:

„Elevii de clasa a VIII-a revin la școală pe data de 10 mai și au cursuri până pe 11 iunie, deci mai au o lună de cursuri. Această lună este foarte importantă pentru pregătirea lor, nu se justifică, în opinia Ministerului Educației, condiția de înjumătățire a efectivelor de elevi în clasele terminale.”

Ministrul Educației insistă ca autoritățile să aprobe introducerea testelor de salivă pentru depistarea SARS-CoV-2 în rândul elevilor:

„Din ce în ce mai multe state europene apelează la această soluție a testării non-invazive în școli. (…) Ele trebuie să fie validate ulterior prin teste PCR, dar sunt un instrument foarte important pentru a asigura protecția sanitară în școli. Este vorba de testarea elevilor care prezintă simptome specifice în timpul procesului de învățământ, precum și a elevilor care au luat la cunoștință că sunt contacți ai unor cazuri confirmate.”

În privința organizării examenelor naționale, ministrul Sorin Cîmpeanu spune că acestea se vor desfășura conform calendarului stabilit. Urmează a se stabili dacă la intrarea în sala de examen, elevilor li se va mai măsura sau nu temperatura. /www.europafm.ro

Partajează această știre

Lasă un răspuns