Ministerul Sănătăţii: Pacientul nu va plăti dacă va alege să se trateze la un spital privat

Sistemul medical nu se va privatiza, iar pacientul nu va trebui să plătească dacă va alege să se trateze la un spital privat, precizează Ministerul Sănătății (MS), într-un comunicat prin care explică măsurile luate prin ordonanţa liberalizare a serviciilor medicale.

Guvernul a adoptat, marți, o ordonanță de urgență (OUG) pentru modificarea și completarea Legii 95 privind reforma în sănătate.

„Prin modificările aprobate marți, pacienții nu vor plăti nimic dacă vor alege să se trateze într-un spital privat sau într-unul de stat iar numărul vieților salvate va fi în creștere. Nu se privatizează niciun serviciu medical! Modificările dau șansa pacienților în stare critică să beneficieze mai repede de intervențiile de care au nevoie în cel mai apropiat spital, fie că e de stat sau privat!”, conform comunicatului ministerului.

Infarctul miocardic acut și accidentul vascular sunt bolile care generează o mortalitate mare în România, arată MS, iar cauza este lipsa centrelor de cardiologie intervențională și de stroke.

„Spitalele private au fost incluse în programele naţionale de sănătate gestionate de CNAS, încă din 2014. Modificarea actuală este o actualizare a legislației din 2014 în care era lăsat în suspans această formulare ambiguă: când sunt excedate anumite capacităţi de primire pot fi accesate de către pacienți anumite servicii, lucru absolut neclar şi greu de interpretat. Mai mult, se dă posibilitatea ca spitalele de stat care au această capacitate să trateze pacienții critici cu infarct miocardic, accident cerebral, etc”, arată sursa menționată.

MS: În cazul spitalelor private, pacienții nu vor plăti nimic în plus

Conform oficialilor MS, prin măsura legislativă va crește numărul unităților sanitare în care se rezolvă astfel de cazuri, pacientul doar beneficiază de tratament și nu plătește nimic.

„În cazul spitalelor private, pacienții nu vor plăti nimic în plus. În cazul pacienților aflați în stare critică (infarct miocardic, AVC, etc), prin modificarile aduse astăzi se deschide pacienților accesul și la alte spitale de stat decât până acum dar și private care pot opera aceste programe. De exemplu, programul de infarct miocardic acut, care va permite mai multor centre să-l opereze, creând accesibilitatea pacienților și reducând timpul din momentul stabilirii diagnosticului și rezolvarea intervențională. Acest lucru va conduce la salvarea mai multor vieți”, subliniază MS.

În acest context, ministerul oferă și un exemplu în acest sens.

„De exemplu, un pacient cu infarct miocardic acut din Craiova, să ne amintim de cazul vedetei tv Busu, nu va mai trebui transportat la București pentru a fi preluat de un mare spital din Capitală, deja supraaglomerat, ci va putea fi rezolvat la centrul de cardiologie din Craiova”, conform MS.

Sursa: digi24

Partajează această știre

Lasă un răspuns