Ministerul Sănătăţii: Farmaciile care efectuează operaţiuni cu medicamente care conţin Oxicodonă şi Fentanyl vor fi controlate

Ministerul Sănătăţii, împreună cu Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale, continuă controalele în unităţile autorizate să deruleze activităţi cu medicamente stupefiante şi psihotrope.

“Colaborarea cu instituţiile abilitate în desfăşurarea anchetei referitoare la suspiciunea săvârşirii infracţiunilor de trafic sau consum ilicit de stupefiante este o prioritate a Ministerului Sănătăţii şi a instituţiilor subordinate”, arată Ministerul Sănătății într-un comunicat.

Inspectorii ANMDMR au început, încă din 18 septembrie, verificările privind respectarea legalităţii eliberării medicamentelor care conţin Oxicodonă şi Fentanyl.

Inspectorii au identificat, peste 500 de farmacii care efectuează operaţiuni cu aceste medicamente. Toate vor fi inspectate în următoarea perioadă, se precizează comunicat.

Verificările vor viza și supravegherea şi controlul îndeplinirii procedurilor legale privind returnarea şi distrugerea medicamentelor stupefiante şi psihotrope care nu mai corespund din punct de vedere calitativ, cu termen de valabilitate expirat sau care provin de la pacienţi ce nu le mai utilizează.

“Ministerul Sănătăţii, în baza planului anual de inspecţii, a demarat acţiuni de inspecţie, anterior anchetei în cauză, şi care vor continua în perioada următoare. Tematica acestor inspecţii va fi extinsă, în vederea asigurării că toate etapele procesului de distrugere prevăzute de lege sunt respectate”, explic[ Ministerul Sănătății.

În perioada imediat următoare, Ministerul Sănătăţii, în colaborare cu ANMDMR şi cu alte instituţii implicate în acest domeniu, va iniţia un proiect de modificare a actelor normative în vigoare, în vederea reglementărilor mult mai stricte privind activităţile cu medicamente psihotrope şi stupefiante, se mai precizează în comunicatul ministerului.

Măsurile au fost luate după ce anchetatorii au depistat angajatul unui operator economic de profil care a comercializat în mod repetat un număr impresionant de droguri de mare risc, Fentanil şi Oxicodonă – cele mai periculoase droguri existente în prezent pe piaţă. Stupefiantele ar fi trebuit distruse de firma la care lucra farmacistul. El avea sarcina de a se ocupa cu centralizarea medicamentelor care urmau să fie distruse. Bărbatul a fost arestat pentru 30 de zile. http://stiri.tvr.ro/

Partajează această știre

Lasă un răspuns