Ministerul Finanțelor Publice a lansat trei noi emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv populației

Ministerul Finanțelor Publice a lansat, luni, 4 februarie 2019,trei noi emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv populației. Titlurile de stat Tezaur sunt emise cu scadențe la 2, 3 și 5 ani și dobânzi anuale de 4%, 4,5%, respectiv 5%. Veniturile aferente sunt neimpozabile.

Titlurile de stat pot fi cumpărate între 4 și 22 februarie 2019 de la unitățile Trezoreriei Statului; între 4 și 21 februarie 2019 prin rețeaua de oficii poștale ale Poștei Române, din mediul urban, și până în 20 februarie 2019 la cele din mediul rural.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. A fost eliminată plafonarea sumelor care pot fi investite de persoanele fizice în cadrul acestor emisiuni.

Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate prin depunerea, în perioada de subscriere, a unei cereri de anulare. Ulterior, subscrierile sunt irevocabile și nu mai pot fi anulate.

Titlurile de stat lansate  sunt în formă dematerializată și au valoare nominală de 1 leu. Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune.

În cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă moștenitorilor, care prezintă documentele legale ce le atestă această calitate.

Emiterea titlurilor de stat pentru populație va continua pe parcursul anului 2019. În fiecare lună perioada de subscriere va fi de trei săptămâni, iar maturitățile vor fi stabilite în funcție interesul manifestat de investitori./www.tribuna.ro

Partajează această știre

Lasă un răspuns