Minerul Lupeni vrea promovarea

În cazul în care nu va reuși să remonteze diferența de puncte față de SCM Râmnicu Vâlcea nici după meciurile din play-off, în care vor intra și primele patru clasate din Seria 5, Minerul Lupeni mai are și varianta locului secund pentru a promova în Liga 2. Una dintre cele patru echipe clasate pe poziția secundă în cele patru noi serii de play-off care se vor forma, va promova în Liga 2, în urma unor meciuri de baraj, care se vor juca în sistem semifinale / finală.
Sezonul trecut, echipa din Lupeni s-a clasat pe primul loc în play-off-ul Seriei a 9-a și a fost eliminată în semifinala barajului pentru promovarea de CSM Olimpia Satu Mare, după 2-2 în tur, la Satu Mare, și 0-4 în retur, la Lupeni. Sistemul de promovare era diferit față de cel implementat începând cu acest sezon.
Despre perioada de pregă­tire, am stat de vorbă cu preparatorul fizic Cosmin Frimu cel care a declarat:
”Urmează o perioadă grea pentru echipă, de reacomodare la efort, timp de o săptămână, după care o să plecăm în cantonament, unde o să fie o perioadă de acumulare cu două antrenamente zilnice, iar apoi vor urma și meciurile amicale. Este o diferență între perioada pre­competițională și compe­tițio­nală. Este foarte importantă această perioadă, pentru că este practic o pregătire pentru tot restul campionatului, În această perioadă trebuie să mă asigur că jucătorii mei pot face față cu brio eșalonului la care evoluăm. Noi trebuie să avem o pregătire peste nivelul Ligii a 3-a, în care evoluăm în prezent”, a spus Cosmin Frimu.
Acesta urmează și cursurile școlii de antrenori de la Coverciano.
Frimu, fost antrenor secund în Liga 2, la Viitorul Pandurii Târgu Jiu, în mandatele lui Cristian Lupuț și Flavius Stoican, a explicat cum a ajuns în Valea Jiului ca preparator fizic. ”Am ajuns în vara anului trecut, la Minerul Lupeni. Am fost contactat de către conducerea clubului și mi-a plăcut proiectul, strategia și filozofia clubului. Din prima zi, de la primul antrenament, am găsit un grup frumos de jucători dispuși la efort, cu implicare totală din partea lor, ceea ce a fost un factor pozitiv pentru mine. În această pauză de iarnă am stat foarte mult timp în Italia, eu fiind și rezident acolo, unde am făcut și cursurile – licențele de antrenor, la școala de antrenori de la Coverciano. Am participat la un stagiu de perfecționare în această perioadă, pentru că trebuie să fii în pas cu moda și-n fotbal. Toate echipele încearcă să evolueze, așa ca ești obligat să fii mereu informat cu ce este nou. Pentru că astăzi, o parte fundamentală în fotbal este pregătirea fizică. În trecut, la Viitorul Pandurii, am lucrat cu Lupuț și apoi cu Flavius Stoican, ca antrenor secund. De la ambii am avut multe lucruri frumoase de învățat. După ce a plecat Lupuț, care nu și-a mai prelungit contractul cu Viitorul Pandurii, pe perioada Pandemiei, eu am fost cel care s-a ocupat de echipă ca pregătire precompetițională, până să vină Flavius Stoican la echipă”, a precizat Frimu, pentru Liga2.ro.
Originar din localitatea gor­jeană Novaci, Cosmin Frimu, acum în vârstă de 41 de ani, a jucat, la juniori, pentru Pandurii Târgu Jiu, Sportul Studențesc și Steaua, după care a evoluat, în Divizia B, la Gilortul Târgu Cărbunești și, în Divizia C, la CFR Știința Craiova. Și-a încheiat cariera timpuriu, în Serie D, la echipa italiană Centese 1913 Calcio.

Partajează această știre

Lasă un răspuns