Am cunoscut câțiva milionari din România, chiar din top, (vorbim de zeci și chiar de sute de milioane de euro). Știind despre situația asta m-am dus cu interes și curiozitate la respectivele întâlniri. Am fost foarte deschis să văd cum arată și cum gândesc oamenii ăștia. Oricât aș fi de înțelegător, trebuie să vă spun că am fost profund dezamăgit. Am găsit niște oameni rudimentari, primitivi, pasionați numai și numai de bani.

Nu am observat ca bunăstarea materială să-i fi făcut mai buni, mai generoși, mai înțelepți decât restul oamenilor, din contră. Am fost interesat să văd cam ce calități i-au adus în poziția asta. În niciun caz școala. Calitățile lor erau exact cele pe care oamenii le detestă și le denumesc imorale dacă nu chiar ilegale, minciuna, hoția, șantajul, escrocheria etc. Toate cu un singur scop, banii, cât mai mulți bani. La astea se adaugă înfumurarea, tupeul, aroganța, ignoranța, obrăznicia. Discuțiile lor sunt numai despre averea lor, despre proprietăți, mașini, elicoptere, puterea derivată din toate acestea. Este la limita suportabilului să ai o discuție cu asemenea oameni. Eu între clanurile mafiote și oamenii ăștia nu am văzut nicio diferență. Beizadelele nu lipsesc din peisaj, limitate, discută doar de milioane de euro, fonduri europene și afaceri doar cu străinii.

Și în perioada comunistă

Oamenii simțeau nevoia să se îmbogățească, să se diferențieze prin avere. Bineînțeles că nu erau posibile acumulările de astăzi, însă tot existau diferențe materiale semnificative. Erau unii care după serviciu mai făceau ciubucuri, alții care se ocupau cu bișnița, mici negustorii ilegale, agricultura și creșterea animalelor în față blocului, după program etc. În perioada aia de îndoctrinare, prin propagandă și organele de represiune, am auzit expresia: „și ce dacă au școală, noi avem bani”.

Am întâlnit cu un fost coleg de școală, un mediocru, cu multă indulgență. Am discutat zece minute. În răstimpul ăsta mi-a expus toată averea lui, și cum și-a îmbogățit colecția de diplome de la fabricile private de hârtii. Trecuseră 30 de ani de când ne-am văzut ultima dată.

”Ai bani ești deștept, n-ai bani ești prost”

Aceasta este deviza complexaților. Iar astăzi, proverbul românesc, „ai carte, ai parte”, cu care am fost îndoctrinați cândva, nu mai are acoperire în realitate.  Colegii ăia din fundul clasei, repetenții, sau ăia care nici măcar nu veneau la școală, s-au pus pe făcut bani cu un singur scop: să le arate premianților că n-or avea ei note bune, dar sunt băieți deștepți.  Majoritatea niște elevii slabi, care au vrut să demonstreze ei lumii cine sunt. De exemplu, milionarii de la începutul acestui text, nu au frecventat școala primară și gimnazială decât sporadic, atât cât să-și ia notele minime de trecere. Ulterior, și-au cumpărat toate diplomele necesare, fiind capabili să-și cumpere o universitate cu totul. Oricum hârtiile astea nu le folosesc decât pentru a mima o anumită pregătire.

Având în vedere geneza milionarilor de carton de la noi, aceștia niciodată nu vor aprecia un om cu pregătire, un om educat. Îl vor invidia, îl vor dușmăni, vor încerca să-l distrugă, să-l marginalizeze, să-l minimalizeze. Un needucat ajuns în vârful piramidei se va da exemplu și se va înconjura de oameni ca el, fiind ferm convins că a descoperit calea. Cum poate unul care are școala vieții să-l înțeleagă pe altul care are școală pe bune?! Este evident că în permanență va fi ros de invidia generată de neputință. Nu pot avea valori comune și, ca urmare, nu pot colabora armonios și sincer. 

Există și bogați discreți, cu idei reformatoare

Pentru a fi corect până la capăt, am să vă spun că am întâlnit și o altă categorie de oameni bogați, extrem de discreți. Sunt atât de discreți, încât nu-mi dau seama dacă sunt mulți sau puțini. Au preocupări interesante, citesc literatură, văd filme bune, călătoresc, vizitează muzee, merg la concerte, vorbesc câteva limbi străine, au cunoștințe solide de cultură generală și, niciodată nu vorbesc de bani. Sunt generoși, emană o energie pozitivă, cunosc și susțin cele mai noi idei de reformare a societății și sunt cuplați la tendințele internaționale din statele civilizate.

În occident, de foarte multă vreme, oamenii cu bani nu-și afișează bogăția. Ei știu că e supărător pentru ceilalți și ține de educație să nu faci așa ceva. Eu cred că averea nemăsurată are ceva vulgar în ea, iar afișarea ei este dezgustătoare. Rămâne vechea dilema: omul pe ban sau banul pe om? (milionari într-o lume muribundă).

Trăim într-o lume în care doar banii contează

O lume în care este rușinos să nu fii „plin de bani”. O lume în care, dacă intri într-un local și vestimentația ta denotă sărăcie, chelnerul te privește cu dezgust. Ori paznicul sau angajatul unui magazin te tratează cu un aer superior dacă n-ai blugi de firmă, telefon de fițe, iar din buzunar nu-ți atârnă cheile de la vreo mașină de peste 30.000 de euro. Nu contează că, poate, ai un copil care nu te lasă nici măcar să te îmbraci cum vrei sau că nu ai avut timp să îți alegi hainele sau că, pur și simplu, nu ai avut chef să te îmbraci „la cămașă” și ai vrut să te simți comod.

Într-o lume în care cei puternici îi asupresc pe cei slabi, cei cu experiență, pe debutanți, cei care ar trebui să fie maeștrii, pe ucenici. O lume în care ești învățat că trebuie să crezi, fără rezerve, tot ce ți se spune, în care răcnetele și țipetele reprezintă normalitatea, în care singurele argumente care ți se oferă sunt: „Eu sunt mare, tu ești mic!”. O lume în care suntem învățați că ești doar unul din cei mulți și că oricând poți fi înlocuit, că nu există originalitate, că nu există echipe, că trebuie să-ți „sapi” colegii, că cel lingușitor ajunge departe. O lumea ce-ți distruge personalitatea, caracterul, probitatea. Nu contează că ești la început de drum, că de-abia te-ai avântat în viață sau că spiritul tău este pur. Nu contează că dedici timp, nervi și viață pentru prosperitatea altora; aripile îți sunt retezate fără regrete.

Conținutul nu contează, o lume superficială care apreciază lucrurile superficiale. O lume în care silicoanele, botox-ul, colagenul sau acidul hialuronic nu reprezintă doar termeni chimici sau medicali, ci „tratamente de înfrumusețare”.  O lume în care o persoană ce urmează astfel de „tratamente” și vorbește vulgar primește milioane de atenții. Nu contează cine e, ce pregătire are, ce face, dacă este talentată sau nu, important e că-și etalează „dotările”. Iar cei care într-adevăr au aptitudini și care pot schimba ceva, sunt trecuți cu vederea și pierduți în anonimat.

Familia e doar un termen de scadență

 În care căsătoria și copiii nu pot exista mai devreme de 30 de ani sau mai târziu de 35. În care totul trebuie bine prefigurat și plănuit, iar spontaneitatea, acțiunile pornite din impulsuri sentimentale reprezintă lucruri anormale. În care, dacă nu respecți termenul, ești privit ciudat și comentat, ești catalogat „fără minte”, imatur sau neserios. În lumea de astăzi, promisiunile și încrederea nu mai există. Ele se transformă doar în niște vorbe aruncate-n vânt.

Trăim într-o lume în care îți înșeli partenerul, îți minți prietenii și îi trădezi pe cei al căror sprijin ești. O lume care te transformă într-un individualist și un solitar. Care te învață că nu te poți baza pe alții, că rolul cuvintelor este acela de răni. Este o lume a măștilor pe care uităm să le dăm jos și în care ne lăsăm consumați de ele. O lume în care nimeni nu vrea să pară ceea ce este. În care uităm de noi înșine și devenim altcineva, în care ne uităm în oglindă și vedem un străin. Într-o lume în care conștiința este moartă, caracterele ieftine sunt acoperite cu parfumuri scumpe, omul valorează câți bani are în cont. În care ești luat de prost dacă respecți. În care ești tratat cum se cuvine doar dacă faci scandal. În care afecțiunea este privită drept slăbiciune. Din păcate, suntem muritori într-o lume muribundă care ne omoară din interior. “Cei mai…muribunzi și analfabeți sunt politicienii, urmează hoții mărunți”.

 “Ce ușor te desparți de cer și ce greu de oameni! Mă gândesc, însă, la ce mi-au folosit toți oamenii pe care i-am cunoscut, i-am iubit și i-am urât? Când faci bilanțul, înțelegi prea bine că n-ai întâlnit pe nimeni niciodată, că iubirile și prieteniile nu-s nici măcar iluzii, că n-ai fost niciodată decât tu însuți, singur…. Golul acela cumplit ce te apucă în mijlocul oamenilor și pe care nici unul nu-l poate bănui și descifra și care te înăbușe în indescifrabilul soartei tale! Ai vrea să te duci undeva. Dar unde? Înspre ce nicăieri? Căci n-ai niciodată încotro să te duci. Viața este o fundătură, nici măcar un deșert…”, scria Emil Cioran

Al dumneavoastră, același,

 Prof. Ioan Romeo Mânzală