Numeroase pagini de internet ar putea fi inaccesibile miercuri sau vor funcționa greoi.
A fost identificată o eroare în certificatele digitale utilizate pentru securizarea a 3 milioane de situri online.
Internauții vor primi o alertă care îi va avertiza că pagina este nesigură, ceea ce poate duce la o „pierdere a încrederii”.
Potrivit Mediafax, The internet security research group (ISRG) este organizația fără scop lucrativ din spatele proiectului Let’s Encrypt, iar luna trecută a sărbătorit eliberarea certificatului 1 miliard. Proiectul are câțiva susținători puternici, inclusiv Cisco, Facebook și Google.
Într-un e-mail de notificare adresat clienților săi, organizația a declarat: „Am descoperit recent o eroare în codul autorității de certificare Let’s Encrypt.
„Din păcate, acest lucru înseamnă că trebuie să revocăm certificatele care au fost afectate de această eroare, care include unul sau mai multe dintre certificatele dvs. Pentru a preveni perturbările, trebuie să vă reînnoiți și să înlocuiți certificatele afectate până miercuri 4 martie”.
Certificatele digitale sunt, în esență, mici bucăți de cod create prin utilizarea unor matematici sofisticate, care asigură că între dispozitive sau site-urile web comunicarea se face într-o manieră criptată și, prin urmare, sunt sigure.
Certificatele joacă un rol esențial în menținerea și funcționarea în siguranță a infrastructurii IT și sunt emise de autorități de certificare, care verifică electronic dacă certificatele sunt autentice. Atunci când sunt emise, aceste certificate primesc o dată de expirare.
Vizitatorii acelor site-uri web care nu își pot reînnoi certificatul până pe 4 martie vor primi avertismente de securitate care vor spune că site-ul este nesigur.
Organizația a emis o listă cu numerele certificatelor, dar nu a făcut publice numele din spatele lor./www.europafm.ro