Mihai Bendeac aduce ”Bani din cer” la Deva!

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural ”Drăgan Muntean” vă invită, marți, 19 noiembrie 2019, la ora 20:00, la spectacolul cu piesa ”Bani din cer”, care va avea loc la Centrul Cultural ”Drăgan Muntean” Deva.

Comedia bulevardieră ”Bani din cer” – scrisă de dramaturgul englez Ray Cooney și pusă în scenă de Horațiu Mălăele – îi aduce în prim-plan pe domnul și doamna Perkins.

Timp de două ceasuri, cei doi trăiesc visul oricărui om mărunt – acela de a se elibera de condiția de slujbaș de rând și de a duce o viață aventuroasă și fără griji.

Banii din cer cad pe capul contabilului Henry Perkins (interpretat de Mihai Bendeac), în urma unui fapt care i se poate întâmpla oricui. Funcționarul își confundă servieta personală cu o alta, burdușită cu bani. Fericita întâmplare stârnește o avalanșă de situații neprevăzute – una mai comică și mai absurdă decât alta, până la prăbușirea întregului vis de mărire și întoarcerea la statutul de umil contabil.

”Bani din cer” răspunde unor mari frământări ale omenirii: este de ajuns să te îmbogătești material, pentru a sărăci, cu totul, spiritual, pentru a uita cine ești cu adevărat?

Bilete pentru spectacol sunt puse în vânzare la prețuri de 80 lei  și 100 lei – în funcție de locul ocupat în sală, și pot fi achiziționate de la Centrul Cultural ”Drăgan Muntean” Deva, de luni până vineri, între orele 8:00-16:00 sau online, de pe www.iabilet.ro.

Informații suplimentare și rezervări se pot obține la numerele de telefon 0354.408.907 și 0721.055.037.

Partajează această știre

Lasă un răspuns