La Instituția Prefectului a avut loc astăzi o întâlnire, convocată de prefectul Călin Petru Marian, pentru a media o solicitările privind dreptul de proprietate asupra unui teren, revendicat deopotrivă de comunele Lelese și Cerbăl.
Discuțiile purtate cu primarii și secretarii celor două localitățiau fost axate pe clarificarea situației juridice actuale și necesitatea interpretării juridice a unor documente emise în urmă cu aproape 100 ani, la Reforma Agrară din 1924.
În urma întâlnirii s-au convenit următoarele:
-actualizarea componenței Comisiei de Fond Funciar a Primăriei Cerbăl, pentru a-și putea desfășura eficient activitatea.
-reprezentanții comunei Lelese să depună din nou solicitarea de validare a dreptului de proprietate asupra terenului aflat în discuție, în contextul reinterpretării noilor documente.
– înscrierea terenului disputat, în Registrul Agricol al comunei Lelese, pentru a fi îndeplinită una din condițiile importante a stabilirii dreptului de proprietate.