Medicii de familie primesc 20 de lei în plus la fiecare vaccinare

Medicii de familie ar putea primi mai mulţi bani pentru fiecare doză de vaccin anticovid administrată pacienţilor la domiciliu. În încercarea de a impulsiona  procesul vaccinarii, medicii de familie care vaccinează anticovid pacienți la domiciliu, ar putea primi cu 20 de lei în plus față de tariful de 40 de lei pe care îl primesc dacă administrează vaccinul la cabinet.

Guvernul a lansat în dezbatere publică un proiect de modificare a ordonanței de urgență în acest sens, pentru ca medicul de familie să își acopere cheltuielile de deplasare, precum si cele pentru materialele sanitare necesare în plus pentru vaccinare la domiciliu, se arată in proiectul de lege.

Am întrebat medicii de familie dacă majorarea tarifului pentru imunizarea pacientilor va creste rata de vaccinare.

Raluca Zoițanu,  președintele Federatiei Nationale a Patronatelor Medicilor de familie.

”O parte a medicilor de familie care vaccinează acum în cabinet merg deja la domiciliu și au vaccinat acei pacienți care nu se puteau deplasa la cabinet. Iar în mediul rural, nu exista cabinet în satul alăturat, colegii noștri au mers și au vaccinat fără a fi plătiți suplimentar pentru asta. Acum, legea le recunoaște acest efort. Încercăm să convingem pacienții din convingere profesională pentru că știm că doar vaccinarea ne va salva de pandemie, nu pentru că suntem plătiți în plus.”

Guvernul speră să reducă presiunea pe centrele de vaccinare, potrivit proiectului, însă deja zeci de centre din țară s-au închis in lipsa pacientilor.

Măsura nu va aduce cheltuieli suplimentare la buget, mai scrie in proiect.

Interesul pentru vaccinare la cabinetul medicilor de familie a fost scăzut: in primele 2 săptămâni din luna iulie, 2500 de medici de familie au vaccinat anticovid , doar  3500 de mii de pacienti.

Cifrele oficială arată că sunt peste 5 milioane o sută de mii de persoane vaccinate in România. Ieri s-au vaccinat aproape 14.000 dintre care  9800 cu prima doză. /www.europafm.ro

Partajează această știre

Lasă un răspuns