Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, vă propune în această perioadă să ne amintim de inginerul aviator Aurel Vlaicu. Acesta s-a născut pe data de 19 noiembrie 1882, în satul Binținți (devenit ulterior Aurel Vlaicu), fiind una dintre personalitățile emblematice pentru poporul român. Instituția noastră are în patrimoniu o serie de obiecte care au aparținut aviatorului, unele expuse în cadrul Complexului Memorial „Aurel Vlaicu”, altele fiind protejate în depozitele Secției de Istorie și Artă.
Probabil cele mai reprezentative sunt pelerina și cascade zbor, la care se adaugă bineînțeles alte obiecte personale, precum o cască de motociclist, o pereche de ochelari de soare, un toc de ochelari și un ceas de buzunar, dar și o cunună de lauri sau o cocardă tricoloră ce evidențiază recunoașterea de care s-a bucurat Aurel Vlaicu încă din timpul vieții. Toate acestea, împreună cu o serie de piese de mobilier, diferite unelte, aparate construite și – uneori – îmbunătățite de tânărul inginer, planșe, schițe, notițe, scrisori, însemnări diverse etc., se constituie într-un demers expozițional al cărui rol este acela de a conferi vizitatorului o viziune de ansamblu asupra personalității lui Aurel Vlaicu.
Revenind la echipamentul său de zbor, trebuie specificat faptul că nu obiectele în sine sunt extrem de valoroase, fiind practic obiecte de serie sau realizate la comandă din materiale relativ comune. Valoarea lor patrimonială este dată, în special, de contextul în care ele au fost utilizate, de momentele unice în care au fost folosite. Costumul a fost realizat la începutul secolului XX, perioadă în care Vlaicu apare în fotografiile din ziarele și revistele epocii.
Casca este practic o calotă din material solid, învelită în pânză cauciucată și căptușită pe interior. Prezentând o marcă ce indică producătorul francez („Roold”), ea este prevăzută cu două urechi din piele, pe care sunt aplicate două fante de metal, necesare pentru perceperea mai bună a sunetelor în timpul zborului. Pelerina, cu o evidentă uzură funcțională, este confecționată dintr-un material textil vopsit în culoare neagră.
Aurel Vlaicu a zburat cu numeroase ocazii echipat în acest costum, dar esențiale rămân două momente. În primul rând este vorba despre celebrul concurs de lângă Viena, desfășurat pe aerodromul de la Aspern în perioada 23-30 iunie 2012. Apoi trebuie amintit tragicul moment petrecut pe data de 13 septembrie 1913, când, îmbrăcat în acest echipament de zbor Aurel Vlaicu se prăbușește la Bănești, lângă Câmpina, în încercarea sa de a ajunge peste munți, la Orăștie, unde urma să se desfășoare Adunarea Generală a ASTREI din acel an, cu serbările și manifestările obișnuite. Urmele accidentului sunt vizibile în special pe pelerină.
Ambele piese au intrat în patrimoniul Muzeului Civilizației Dacice și Romane, în anul 1964, prin achiziție de la familia lui Aurel Vlaicu, fiind astăzi prezentate publicului care vizitează Complexul Memorial. Ele au stat însă și la îndemâna celor care locuiesc în Marea Britanie, deoarece, în perioada septembrie – octombrie 2013, echipamentul de zbor a fost prezentat în cadrul unei expoziții organizate de către Institutul Cultural Român din Londra, intitulată „Romanians Against Gravity: Aurel Vlaicu, Flight Daredevil”.
dr. Daniel I. Iancu, cercetător științific III, Secția de Istorie și Artă a Muzeului Civilizației Dacice și Romane din Deva
Secția de Marketing și Relații cu Publicul