Cabinetele medicale și stomatologice școlare din municipiul Deva sunt dotate cu materialele sanitare necesare desfășurării activității pe tot parcursul anului școlar 2021-2022.
Produsele au fost distribuite în intervalul 4 – 6 octombrie 2021, de către Direcția de Asistență Socială Deva – în funcție de solicitările medicilor și conform baremului de dotare a cabinetelor medicale din școli și grădinițe, prevăzute de legislația în vigoare.
Materialele sanitare distribuite cabinetelor medicale școlare au fost achiziționate în baza contractelor încheiate de DAS Deva cu S.C. „Medi Prompt” S.R.L. Sânmartin/Bihor și S.C. „Promedica Com” S.R.L. Hunedoara – a căror valoare totală este de 13.664,90 lei (fără TVA). Fondurile provin de la bugetul local al municipiului Deva.
În prezent, în școlile și grădinițele din municipiul Deva funcționează 18 cabinete medicale și stomatologice. Asistența medicală școlară este asigurată de 7 medici și 22 de asistente – angajați ai Direcției de Asistență Socială Deva.
Direcția de Asistență Socială Deva