Guvernul a decis noi măsuri pentru acordarea și decontarea serviciilor medicale, a medicamentelor și dispozitivelor medicale în spitale și policlinici, cu cardul de sănătate, după relaxarea restricțiilor din 1 iunie, astfel încât să nu se răspândească infecția COVID-19.
Guvernul a aprobat o hotărâre pentru modificarea şi completarea HG nr. 155/2017 privind aprobarea programelor naţionale de sănătate.
„Începând cu data de 1 iulie 2020, serviciile acordate de către unitățile sanitare cu paturi, furnizorii de investigații paraclinice, furnizorii de medicamente, furnizorii de servicii de radioterapie şi cei de dializă vor fi validate cu cardul național de asigurări de sănătate. Măsura este necesară pentru asigurarea continuității în acordarea serviciilor medicale, medicamentelor, materialelor sanitare specifice, dispozitivelor medicale din cadrul programelor naționale de sănătate curative. Nu va fi însă obligatorie transmiterea în platforma informatică a asigurărilor de sănătate în termen de 3 zile lucrătoare de la data acordării, respectiv eliberării, a serviciilor medicale și materialele sanitare specifice, înregistrate/eliberate off-line”, potrivit actului normativ.
Conform actului normativ, medicii de familie pot emite în continuare prescripții medicale pentru bolnavii trataţi în cadrul programelor naţionale de sănătate curative cu schemă terapeutică stabilă, în baza documentelor medicale care au fost emise bolnavilor de către medicul specialist, respectiv scrisoare medicală și/sau confirmarea înregistrării formularului specific de prescriere, dar și pentru medicamentele care până la data instituirii stării de urgență erau prescrise de către medicii specialişti în conformitate cu limitările de prescriere prevăzute în HG nr.720/2008, cu modificările și completările ulterioare și în Ordinul ministrului sănătății publice și al președintelui CNAS nr. 1301/500/2008 cu modificările și completările ulterioare.
„Vor face excepție medicamentele/materialele sanitare utilizate in cadrul programelor naționale de sănătate curative care se eliberează exclusiv prin farmaciile cu circuit închis ale unităților sanitare cu paturi, astfel încât asigurații să poată beneficia la timp de medicația necesară. Medicamentele/materialele sanitare eliberate prin farmaciile cu circuit închis ale unităților sanitare cu paturi nu pot fi prescrise de medicii de familie – aceștia pot prescrie medicamente în regim ambulatoriu care se eliberează doar prin farmacii cu circuit deschis. Conform actului normativ aprobat, casele de asigurări de sănătate vor deconta toate serviciile de dializă efectiv realizate, cu încadrarea în numărul de bolnavi prevăzut la nivel național”, se mai arată în decizie.
Pentru limitarea infectării cu coronavirusul SARS-CoV-2 în rândul populaţiei, a fost prevăzută măsura ca unităţile de specialitate care au preluat în evidenţă, pe perioada stării de urgentă, respectiv, după încetarea stării de urgenţă, bolnavi din programele naţionale de sănătate curative derulate prin spitale care au acordat şi acordă servicii medicale pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19 pot derula programe naţionale de sănătate curative până la data de 30 iunie, fără a fi necesară nominalizarea lor în normele tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate curative.
În actul normativ s-a mai stabilit că furnizorii de servicii de radioterapie şi furnizorii de servicii de dializă, trebuie să facă dovada acreditării/înscrierii în procesul de acreditare. Documentele prin care se face dovada acreditării/înscrierii în procesul de acreditare se transmit/se depun la casele de asigurări de sănătate în termen de 30 de zile de la data încetării stării de urgență, până cel târziu la data de 15 iunie 2020.