Masa şi programele alimentare din şcoli, un element de bază pentru viitorul învăţământului românesc

Am participat astăzi la prezentarea raportului de Bunăstare al Copilului din Mediul Rural, elaborat de către Fundația World Vision Romania, pe care îi felicităm pentru tot ceea ce fac pentru copiii din România. Din păcate, informațiile prezentate au subliniat multe dintre problemele din mediul rural de care eram deja conștienți și care s-au accentuat în urma pandemiei.

   Ce date importante conține raportul? 1 din 10 copii de la sate nu frecventează în prezent nicio instituție de învățământ. 2 din 10 copii spun că familia le asigură doar uneori sau nu le asigură niciodată suficientă mâncare. 31% din copiii de la țară declară că niciodată sau doar uneori se simt puternici și sănătoși.

   Tot astăzi, în fața Ministerului Educației, a avut loc un protest al societății civile. Cei prezenți acolo susțineau dezvoltarea programului „Masă caldă în școli” la nivel național, printr-o petiție semnată de aproximativ 19 mii de români.

   Vorbim despre digitalizare și despre table inteligente, însă trebuie, mai presus de orice, să asigurăm condițiile de bază pentru elevi. Degeaba avem un software interactiv de predare și holograme, dacă elevii nu sunt în clasă ca să le folosească. Consider că este o cerință absolut decentă ca în anul 2022, într-un stat membru al Uniunii Europene, România să asigure o masă caldă în școli pentru elevii noștri.

   Programul „laptele și cornul” a fost bun la vremea lui. Programul pilot „Masă caldă în școli”, care funcționează în 150 de unități de învățământ a fost bun. Însă, a venit momentul să facem pasul următor. Din acest motiv, în urmă cu o lună, în cadrul Comisiei pentru învățământ din Camera Deputaților, s-a constituit grupul de lucru pentru alimentația din școli. Alături de colegi deputați din toate partidele politice, instituții guvernamentale, mediul academic și societatea civilă, încercăm să identificăm cel mai bun cadrul legal pentru implementarea, în viitor, a programului „Masă caldă și sănătoasă în școli” la nivel național.

   Din acest motiv, m-am bucurat să aud declarațiile domnului Sorin Cîmpeanu, ministrul educației, care a susținut astăzi că începând cu anul şcolar 2022-2023 la nivelul sistemului naţional de învăţământ se propune instituirea Programului Naţional Integrat „Masa Sănătoasă în şcoli 2022-2027″, cu un buget de aproximativ un miliard de euro din surse de finanţare asigurate din bugetul naţional, fonduri externe nerambursabile şi rambursabile.

    Sunt curioasă, totodată, câte dintre cele 1415 de unități de învățământ care vor semna contractele de finanțare prin Programul Național de Reducere a Abandonului Școlar, conform informațiilor prezentate astăzi de către domnul ministru, au aplicat pentru a soluționa nevoile alimentare ale elevilor. Reamintesc că acestea puteau alege dintr-o listă largă de cheltuieli eligibile de până în 200 mii de euro, finanțarea programelor alimentare fiind una dintre opțiuni.

   Îmi doresc să conlucrăm cu toți actorii din învățământ, precum și cu partenerii noștri europeni, astfel încât fiecare elev din România, atunci când merge la școală, să știe că are o masă caldă asigurată. Dincolo de decența acestei acțiuni, această măsură va scădea semnificativ rata abandonului școlar din România.

Natalia-Elena INTOTERO

Deputat PSD Hunedoara

Președintele Comisiei pentru învățământ

Partajează această știre

Lasă un răspuns