Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Nestor, Episcopul Devei şi Hunedoarei, va avea loc în 25 martie 2023, la praznicul Bunei Vestiri, în principalele oraşe şi comune ale eparhiei, Marșul pentru viață 2023 „Viitorul este pro-viaţă”.
La Deva evenimentul va avea loc în Piaţa Victoriei, în faţa Centrului Cultural „Drăgan Muntean”, începând cu ora 13:00, fiind organizat de Episcopia Devei şi Hunedoarei şi având parteneri parohiile ortodoxe din municipiul Deva, Asociaţia M.A.M.A Deva, Asociaţia „Precious Little Feet – Viaţă şi speranţă” – Deva, precum şi reprezentanți ai altor culte creștine din oraşul reşedinţă de judeţ. Vor fi rostite alocuţiuni din partea tuturor partenerilor şi va avea loc şi un mini-concert susţinut de tineri din oraşul Deva.
Vă aşteptăm cu drag în număr cât mai mare!