Pe 10 septembrie 2024, la Primăria Municipiului Deva a sosit o delegație a Ambasadei Marii Britanii la București, condusă de David Edmondson, Consilier economic.
Delegația a fost întâmpinată de viceprimarul Ferdinand Pogocsan Zoltan, alături de membri ai aparatului de specialitate al primarului.
Viceprimarul a deschis discuțiile, prezentând planurile de dezvoltare și modernizare ale orașului.
,,Scopul întâlnirii a fost să se analizeze oportunitățile de dezvoltare economică și investițională atât pentru municipiul Deva, cât și pentru întreaga regiune. Printre temele discutate s-au numărat proiectele finanțate și implementate prin Programul Operațional Regional 2014-2020, precum și inițiativele aflate în desfășurare prin Programul Regional Vest 2021-2027 și Programul Național de Redresare și Reziliență”, afirmă viceprimarul municipiului Deva, Ferdinand Pogocsan Zoltan.
Avantaj pentru investitori
Un aspect important al prezentării a fost poziționarea strategică a municipiului Deva în rețeaua europeană de transport TEN-T, care constituie un avantaj considerabil pentru atragerea de investiții.
Delegația britanică a fost de asemenea informată despre profilul economic și social al localității, precum și despre perspectivele de dezvoltare pe termen mediu și lung.
Referitor la investițiile străine directe (ISD), statisticile disponibile la 31 decembrie 2022 plasează Marea Britanie pe locul 10 în România, cu o valoare totală de 3.288 milioane de euro. În municipiul Deva, compania SEWS Romania, un investitor britanic, este cel mai mare angajator local, raportând pentru anul 2023 o cifră de afaceri de 118.036.020 euro și având 2.164 de angajați.
Vizita oficială subliniază angajamentul ambelor părți de a promova colaborarea și investițiile în Deva, cu speranța de a dezvolta noi parteneriate care să contribuie la viitorul prosper al comunității locale.