Mandat de arestare pentru un adolescent de 15 ani, acuzat că şi-ar fi violat prietenul în vârstă de 7 ani

În data de 05 februarie 2023, Poliția Orașului Petrila a fost sesizată de o femeie din localitate cu privire la faptul că fiul acesteia, în vârstă  de 7 ani, ar fi fost violat de un alt minor, în vârstă de 15 ani, din Petrila, care se afla în vizită, în locuinţa femeii.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că, la data de 04 februarie 2023, în timp ce minorul în vârstă de 7 ani se afla la domiciliul său, împreuna cu mama sa, au fost vizitați de minorul de 15 ani, aceștia fiind prieteni.

Mama minorului în vârstă de 7 ani s-a deplasat la un magazin din cartier pentru a face cumpărături, timp în care minorul în vârstă de 15 ani ar fi comis infracţiunea reclamată, după care l-ar fi amenințat pe minorul în vârstă de 7 ani să nu spună nimănui cele întâmplate.

 În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol şi au luat măsura preventivă a reţinerii faţă de minorul în vârstă de 15 ani.

În cursul zilei de ieri, minorul respectiv a fost prezentat magistraţilor Judecătoriei Petroșani, care au emis, faţă de acesta, mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 20 de zile.

Partajează această știre

Lasă un răspuns