Majorarea salariilor bugetarilor, aprobată de Guvern

Guvernul a aprobat vineri majorarea salariilor bugetarilor din această lună. Creșterea va fi cu un sfert din diferența între salariul aflat în plată si ce prevede legea salarizarii unitare, adoptată încă de acum 5 ani și care nu a fost respectată în totalitate.

Categorii profesionale precum polițiștii și cadrele didactice au restanțe mai mari.

Premierul Nicolae Ciucă spune că bugetul își permite majorările salariale, iar ca argumente, Executivul a adus creșterea inflației și scăderea nivelului de trai din cauza creșterii prețurilor în ultimele luni:

„Este o creștere în concordanță cu disponibilitatea bugetară și o creștere în conformitate cu discuțiile pe care le-am avut cu partenerii noștri sociali și desigur ca urmare a deciziei pe care am luat-o la nivelul coaliției.”

Pe de altă parte, tot vineri, Guvernul va majora plafonul de garanții pentru investitori în cadrul programelor IMM Invest Plus cu peste 10 miliarde de lei .

Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu a declarat următoarele: „Am considerat necesar din discuțiile cu operatorii economici să propunem suplimentarea acestui program pentru a asigura finanțare și pe partea a doua a anului pentru că acești bani se vor duce în investiții, mai ales în zona de producție-procesare. Vor ajuta și partea de sector de sector de construcții unde avem de recuperat partea de început a anului, când a fost o serie de distorsiuni de piață datorate creșterii prețurilor la materialele de construcții.” /www.europafm.ro

Partajează această știre

Lasă un răspuns