O comedie savuroasă, cu actori de excepţie! Primăria Municipiului Deva şi Centrul Cultural „Drăgan Muntean” vă invită, marţi, 18 iunie 2019, la ora 20:00, în sala mare a Centrului Cultural din Deva, la spectacolul cu piesa „Amanta”, adaptare după celebra comedie „Încurcă lume”, de A. D. Hertz.
Acţiunea piesei se petrece la începutul secolului XX. Avocatul Emil Strâmbuleanu se întoarce acasă în zori, cu o trăsură. Nevastă-sa, Didina, nu doarme şi e furioasă. Câţi dintre dumneavoastră n-aţi pregătit o minciună când aţi lipsit o noapte din patul conjugal, ca să o serviţi nevestei răvăşite? Dar ce te faci când minciuna – o invenţie de moment a avocatului – se transformă în realitate şi te trezeşti cu amanta în propria casă? Şi hai să vedem pe unde scoţi cămaşa când, în familie, cumnatul este procuror.
Cum va ieşi din încurcătură avocatul infidel, veţi vedea în sala de spectacol.
Biletele sunt puse în vânzare la preţuri de 50 lei, 60 lei şi 70 lei (în funcţie de locul ocupat în sală) şi pot fi achiziţionate de la Centrul Cultural „Drăgan Muntean“ Deva, de luni până vineri, între orele 10:00-16:00 şi online – pe eventim.ro.
Informaţii suplimentare și rezervări se pot obţine la numărul de telefon 0721.055.037.