LUPENI: Credincioşii sunt aşteptaţi la „Drumul Crucii”

Sute de oameni sunt aşteptaţi vineri, în Valea Jiului, pentru a participa la procesiunea religioasă ‘Drumul Crucii’.

„Drumul Crucii”, procesiunea religioasă care a atras atenţia asupra Văii Jiului şi schitului din staţiunea Straja, a ajuns anul acesta la ediţia a XX-a. Pentru cei care nu ştiu, este o manifestare a creştinilor în care credincioşii parcurg pe jos un traseu lung de 10,4 kilometri între biserica ortodoxă din oraşul Lupeni şi schitul din lemn din staţiunea Straja, la 1.400 metri altitudine, în Masivul Vâlcan.

Procesiunea religioasă a fost iniţiată în anul 2000 de omul de afaceri Emil Părău şi este apreciată ca fiind cea mai mare din România din punct de vedere a distanţei pe care o străbat credincioşii.

„Noi credem că parcurgând acest drum putem să medităm la chinurile la care a fost supus Mântuitorul Nostru şi sperăm în iertarea păcatelor noastre”, spune Emil Părău.

Ca de fiecare dată, oamenii sunt aşteptaţi vineri dimineaţa în curtea bisericii ortodoxe din oraşul Lupeni, unde un sobor de preoţi va oficia slujba religioasă de Vinerea Mare. Apoi, după orele prânzului, credincioşii pleacă pe jos spre schitul din lemn din staţiunea Straja.

În faţa lor se află o cruce masivă din lemn de paltin, cu o greutate de peste 100 de kilograme, purtată pe umeri de preoţi şi credincioşi. Crucea este de dimensiuni impresionante, cu braţul mare în lungime de 4,4 metri, iar braţul mic de 2,2 metri. Credincioşii ating crucea şi se roagă pentru iertarea păcatelor, mai ales că pe ea sunt prinse fragmente din moaştele a 14 sfinţi şi o bucăţică din lemn despre care se spune că provine din Crucea Mântuitorului.

Pe drumul care urcă prin Masivul Vâlcan, participanţii se vor opri la 14 troiţe, iar la fiecare dintre acestea preoţii susţin câte o scurtă slujbă prin care reamintesc credincioşilor de popasurile făcute de Iisus, cu o cruce în spate, în drumul său spre Golgota.

După patru ore de urcuş, credincioşii ajung la schitul din Straja unde se va săvârşi o nouă slujbă. Apoi crucea de paltin este aşezată în faţa altarului de la bisericuţa din lemn şi va rămâne acolo până la Sărbătoarea Paştelui de anul viitor.

Partajează această știre

Lasă un răspuns