Luni debutează “Săptămâna Prevenirii Criminalității” în unităţile şcolare din judeţ

Săptămâna trecută a fost declarată ,,SĂPTĂMÂNA ȘCOALĂ ÎN SIGURANȚĂ”, astfel că polițiștii hunedoreni „au luat cu asalt” 82 de unități școlare preuniversitare de pe raza județului Hunedoara, unde au desfășurat 178 de activități preventiv-educative, la care au participat peste 4700 de elevi și profesori. Activitățile au fost desfășurate în colaborare cu reprezentanți din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi ,,Decebal” Hunedoara, ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Hunedoara, ai Agenției Naționale Antidrog   – C.P.E.C.A. Hunedoara și ai Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Alba-Iulia, astfel încât informațiile transmise elevilor, părinților și cadrelor didactice să fie cât mai complete și utile.

Munca de prevenire a criminalității și prevenirea victimizării persoanelor reprezintă o latură foarte importantă a activităților desfășurate de polițiști, fiind îndreptată și spre alte categorii  vulnerabile  de persoane, astfel că demersurile preventive vor continua în această perioadă pentru marcarea unui eveniment cu tradiție, respectiv SĂPTĂMÂNA PREVENIRII CRIMINALITĂȚII, care  debutează începând de astăzi și prin care polițiștii, în echipă cu reprezentanți ai mai multor instituții, vor desfășura activități preventive având următoarele teme:

LUNI – 20 mai– prevenirea victimizării minorilor;

MARȚI – 21 mai – siguranța în mediul on-line;

MIERCURI – 22 mai – prevenirea violenței domestice;

JOI – 23 mai – prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului;

VINERI – 24 mai – prevenirea disparițiilor de minori.

Partajează această știre

Lasă un răspuns