Luncoiu de Jos: Reţeaua de apă – o prioritate pentru autorităţi

Sătul de promisiuni neonorate, primarul comunei Luncoiu de Jos, Călin Dud, a început să caute alte soluţii prin care ar putea racorda gospodăriile oamenilor la o reţea de apă potabilă. Se întâmplă în condiţiile în care banii de investiţii ar trebui să ajungă, cel puţin teoretic, din fonduri europene.

„În proporţie de 90% oamenii din Luncoiu de Jos îşi doresc să aibă apă potabilă în gospodării. Ar fi trebuit ca această reţea să fie construită pe fonduri europene, în cadrul unui proiect foarte mare la nivel de judeţ, finanţat prin POIM. Ni se spune că proiectul este în evaluare, la ApaProd. Suntem de şapte ani membri în asociaţia de dezvoltare intercomunitară care ar trebui să se ocupe de acest proiect, dar noi nu avem încă apă”, a declarat primarul comunei Luncoiu de Jos.

El a arătat că există o staţie de apă în satul Zdrapţi, din comuna Crişcior, care funcţionează însă la numai 20% din capacitate. Ca un paradox, nici măcar Zdrapţiul nu are alimentare cu apă, ce să mai vorbim de alte comune din zonă!

„Luncoiu de Jos nu are apă, ca de altfel şi alte comune din Ţara Zarandului, cum ar fi Vălişoara, Tomeşti, parte din Băiţa, Ribiţa. Trebuie să mişcăm cumva lucrurile. Dezvoltarea unei comunităţi depinde de asigurarea utilităţilor: apă, canalizare, reţea de gaz metan, drumuri. Toate sunt aşteptate de oameni şi de posibilii investitori”, a spus Călin Dud.

În aceste condiţii, administraţia locală caută şi o soluţie de rezervă, încercând să implementeze un proiect de alimentare cu apă separat, cu fonduri atrase din alte surse de finanţare. „În Programul Naţional Anghel Saligny există o axă de apă şi canalizare. Vom întocmi un proiect separat pentru care am şi demarat studiul necesar. Încercăm să găsim alte resurse pentru că nu se mai poate sta aşa”, a conchis primarul comunei Luncoiu de Jos.

Partajează această știre

Lasă un răspuns