Finanţările prin care pot fi dezvoltate proiecte prietenoase cu mediul reprezintă una dintre direcţiile de lucru pe care conducerea Primăriei Luncoiu de Jos le va urmări în acest an. Sunt fonduri care provin din diverse programe şi axe de finanţare, cum ar fi Fondul de Mediu, cu care primăriile îşi vor putea pune în aplicare diverse proiecte menite să modernizeze actuala infrastructură locală.În acest sens, primarul comunei Luncoiu de Jos, Călin Dud, apreciază că prin fondurile de mediu va putea fi pus în aplicare programul de construire a unor staţii de încărcare electrică.
„Nu mai este un secret că tendinţa generală este aceea de a proteja mediul şi de a folosi cât mai mult sursele de energie curată. Pe această linie încercăm să pregătim proiecte fezabile, iar unul dintre acestea se referă la staţiile de încărcare electrice. Acum nu sunt foarte multe maşini, însă lucrurile se vor schimba în timp şi trebuie să anticipăm această direcţie”, este de părere primarul comunei Luncoiu de Jos.
În acest context, edilul local a arătat că este nevoie de o schimbare şi în ceea ce priveşte transportul elevilor la şcoală. Vechiul microbuz este din anul 2008, iar la vechimea apreciabilă pe care o are se adaugă şi un număr mare de kilometri parcurşi.
„Cred că siguranţa copiilor trebuie să primeze. Ne dorim, de ani buni, un nou microbuz şcolar. Sperăm să-l primim anul acesta. Dacă ar fi unul electric ar fi un exemplu pentru copii despre cum poate fi protejat mediul înconjurător”, a menţionat primarul.
El a adăugat că printre priorităţile investiţionale ale acestui an se mai numără şi alimentarea apă, introducerea reţelelor de canalizare şi modernizarea drumurilor de pe raza comunei.