Ludovic Orban, primul premier desemnat care consultă societatea civilă ȋnainte de ȋnvestitură

Odată cu premierul desemnat, Ludovic Orban, am avut parte şi de o premieră ȋn politica românească.

Ludovic Orban a devenit primul premier care s-a întâlnit, ȋnainte de votul de ȋnvestitură, cu reprezentanţii Băncii Naţionale, ai societăţii civile, ai mediului academic, ai mediului de afaceri, ai patronatelor şi ai sindicatelor. Liderul PNL a dorit să identifice, împreună cu cei vizați, soluții la problemele societății și să pună bazele viitoarei colaborări. În 30 de ani de democraţie niciun alt premier desemnat nu a mai făcut aşa ceva.

Una din preocupările lui Ludovic Orban a fost să afle de la cei mai informaţi situația economică reală, după trei ani de zile în care guvernele PSD au ridicat risipa la rang de politică de stat. Astfel, prima vizită pe care a făcut-o Ludovic Orban a fost la Banca Naţională a României pentru o întrevedere cu guvernatorul Mugur Isărescu. Din declaraţiile părţilor a reieşit că au discutat despre situația economică și evaluările care există la nivelul BNR pe acest subiect.

PNL a fost într-o comunicare și într-o colaborare constantă cu guvernatorul BNR și, în general, cu echipa de experți de la nivelul Băncii Naționale a României”, a declarat Orban după întrevederea cu Isărescu.

Premierul desemnat are în vedere și o relație strânsă cu mediul academic. Ludovic Orban s-a ȋntâlnit şi a discutat cu președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, și cu vicepreședintele instituției, Victor Voicu, despre o posibilă colaborare între viitorul Executiv și Academia Română privind buna guvernare în mai multe domenii cheie.


În cadrul acestei ȋntrevederi s-a discutat despre posibilitatea unei colaborări instituționale a viitorului Guvern cu Academia Română, un for academic care poate sprijini cu expertiză şi experienţă acţiunea guvernamentală ȋn mai multe domenii cheie”, a fost mesajul liderului PNL la finalul întâlnirii.

Soluții pentru mediul de afaceri

O atenție deosebită a fost acordată mediului de afaceri. Premierul desemnat s-a întâlnit cu președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban, pentru a evalua împreună situația economică și pentru un schimb de opinii legate de așteptările mediului de afaceri de la viitorul Guvern. Potrivit datelor prezentate de CCIR, deşi sunt peste 650.000 de societăţi cu capital românesc 100%, acestea realizează o cifră de afaceri de 156 miliarde euro, prin comparaţie cu cele circa 35.000 de companii cu capital străin 100% care însumează o cifră de afaceri de 116 miliarde euro. S-au analizat mai multe posibilităţi de sprijinire a mediului de afaceri şi de sprijinire a capitalului autohton fără o discriminare a companiilor străine. Astfel, preşedintele PNL a vorbit despre facilitarea accesului pentru societăţile comerciale româneşti la lucrările şi serviciile cu finanţare publică, consultanţă şi asistenţă tehnică pentru accesul companiilor la surse private de capitalizare, eliminarea barierelor administrative de pe piaţa muncii şi încurajarea angajărilor în economia private.

Premierul desemnat s-a întâlnit și cu reprezentanţii Consiliului Național al Întreprinderilor Mici și Mijlocii, condus de Florin Jianu. Aceştia au prezentat câteva dintre propunerile lor, între care o legislaţie stabilă, susținerea diferitelor programe pentru IMM-uri, simplificarea accesului la fonduri europene pentru întreprinderile mici și mijlocii.

De asemenea, președintele Consiliului Național al Întreprinderilor Mici și Mijlocii mi-a formulat o propunere la care deja mă gândisem, să am un soi de consiliu consultativ, care să fie format din reprezentanții mediului de afaceri și mediului academic”, a explicat Ludovic Orban.

Investiție în educație

Educația este o altă prioritate a premierului desemnat, care a încercat să identifice soluțiile pe baza discuțiilor cu specialiștii în domeniu. Obiectivul PNL, anunțat de Ludovic Orban, la finalul întâlnirii cu rectoratele: Să tindem spre alocarea a 6% din PIB (n.r. Ministerului Educaţiei), că peste noapte nu se poate creşte atât de mult, de la un an – la altul. Cu siguranţă vom creşte sumele pentru educaţie”. În cadrul discuției cu universitățile, premierul desemnat a abordat mai multe subiecte, cum ar fi: „Posibilitatea de a utiliza resursele financiare care le rămân universităţilor – soldurile. Dezvoltarea cercetării la nivelul universităţilor, stabilirea alocărilor în funcţie de un cost diferenţiat per/student, care să fie calculat în funcţie de tipul de universitate.
Am discutat cu conducerea ASE, care şi-a arătat disponibilitatea de a participa la analize, la studii de impact, la prognoze economice având foarte multe capabilităţi pe zona economică”, a mai spus Orban.

Premierul desemnat Ludovic Orban s-a întâlnit, de asemenea, cu reprezentanţii societăţii civile şi ai sindicatelor. Paleta de probleme abordată a fost foarte largăde la probleme din domeniul fiscal la probleme din domeniul energiei până la probleme legate de mediu, de funcționarea sistemului de asistență socială și probleme legate de educație și sănătate”, a explicat Ludovic Orban.

Liderul liberal a spus că PNL se va consulta cu societatea civilă înainte de luarea deciziilor în actul de guvernare.

PNL va asigura transparența actului de guvernare și va respecta legea dialogului social, care presupune obligativitatea unor consultări cu partenerii sociali la nivelul guvernului dar și la nivelul fiecărui minister care urmează să ia decizii.
 
Departamentul de comunicare al organizației județene PNL Hunedoara
Partajează această știre

Lasă un răspuns