Lucrările de restaurare la Castelul Nopcsa avansează

Tot luni, 27.04.2020, președintele CJ și administratorul public, s-au deplasat în comuna Sântămărie Orlea unde au verificat stadiul lucrărilor de restaurare a Castelului Nopcsa.

În prezent, progresul fizic al lucrărilor  este de 38% (lucrările au început în luna octombrie 2019), iar progresul financiar – 18%.

Interesul pentru derularea acestui proiect integrat strategiei locale de dezvoltare economico-socială, furnizând repere pentru atragerea de investiții în zonă, valorificarea forței de muncă disponibilă, a potențialului turistic pe coordonate de ecoturism, agroturism și turism rural sau de aventură, a factorilor de mediu și relief.

Obiectivul general al proiectului este recuperarea și valorizarea patrimoniului material, imaterial și promovarea acestuia în context regional și european.

Valoarea totală a proiectului este de 9,1 milioane de lei, iar fondurile sunt asigurate printr-un proiect finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală 2.

Partajează această știre

Lasă un răspuns