Secția Producție Lucrări Drumuri din cadrul DRDP Timișoara execută reparații pe suprafețe întinse pe DN 7A, Obârșia Lotrului – Petroșani.
Reparațiile au început în această săptămână, până acum fiind așternută mixtură asfaltică pe o suprafață de aproximativ 2400 de mp.
Secția de Drumuri Naționale Deva, a mai efectuat câteva lucrări de maximă urgență pentru a permite desfășurarea traficului în condiții de siguranță pe DN 7A.
În regie proprie a fost realizat un zid de sprijin în albie, iar pe zona drumului în care nu există asfalt au fost făcute lucrări de reprofilare cu autogrederul și a fost adăugat și aport de piatră.
În vederea creșterii siguranței drumului, în curbele periculoase au fost instalate parapete din beton și au fost montate indicatoarele rutiere de limitare de viteză, de semnalizare a curbelor periculoase, a zonelor unde există pericolul căderii pietrelor de pe versanți. De asemenea au fost instalate indicatoarele specifice sezonului de iarnă.
Având în vedere importanța turistică a drumului, în perspectiva iernii, DRDP Timișoara va asigura circulația, în condiții de iarnă, pe DN7A, în acest sens la nivelul SDN Deva și a Districtului Livezeni existând în dotare utilajele și materialul antiderapant necesare.
Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, a preluat în această toamnă, în administrare DN 7A, tronsonul cuprins între km 86+601 – km 105+120, de la DRDP Craiova. Pentru acest sector de drum a existat un contract de reparație capitală derulat de DRDP Craiova, care a fost reziliat.
DRDP Timișoara va realiza o expertiză pe sectorul de drum respectiv, iar în urma acesteia se va întocmi documentația pentru scoaterea la licitație a restului de executat din contractul de reparație capitală pentru DN 7A, sectorul cuprins între km 86+601 – km 105+120.