Lucian  Rus – Președinte al Organizației PSD Deva

     Duminică, 21 august 2022 , in cadrul Conferinței Municipale a PSD , Lucian Rus, actual Secretar de Stat la Ministerul Antreprenoriatului si Turismului a fost ales, în unanimitate de voturi , de către cei prezenți în funcția de Președinte al acestei organizații. 

      La conferință au participat, dincolo de cei aproape o sută de delegați, Laurențiu Nistor- președintele PSD Hunedoara, Natalia Intotero- deputat PSD de Hunedoara, secretari de stat de la mai multe ministere, vicepreședinții CJ, Alin Țambă și Ioan Bădin.

     Întreaga conferință s-a desfășurat sub deviza ,, Demnitate pentru Deva,, ocazie în care s-a făcut o amplă analiză a activității desfășurate până în prezent, stabilindu-se totodată măsuri clare in conformitate cu cerințele actuale , prin care Municipiul Deva poate și trebuie să devină un pol de interes si dezvoltare socio-economică.

      In cadrul discuțiilor avute, cei prezenți  au reiterat ideea și forța pe care trebuie să o aibă  Organizația Deva a  PSD , subliniindu-se în principal de către Laurențiu Nistor ideea dezvoltării organizației si implicării acestei în comunitatea deveană, implicare care nu numai poate să aducă un mare plus de valoare, dar poate propulsa echipa in a câștiga alegerile locale din 2024, inclusiv funcția de primar.

,, După un mandat de interimat am bucuria de a conduce organizatia Municipală Deva și cred că putem face multe lucruri impreună, intrucât avem o echipă minunată,, a precizat intre altele  noul președinte ales al PSD Deva. Lucian Rus nu exclude, dacă organizația îi va cere și îi va propune, să candideze la funcția de primar in anul  2024.

   Din echipa de conducere a Organizației Deva a PSD fac parte – Ciprian Roman, primvicepresedinte, Ciprian Drăgan – secretar executiv, iar ca vicepreședinti au fost aleși – Mircea Bobora, Florin Bălan, Sorin Lavu, Bogdan Sever, Ovidiu Moș Ioan Demeter si Beniamin Țîf.

Partajează această știre

Lasă un răspuns