Lucian Rus este noul Primar al Devei

Lucian Rus, candidatul PSD la Primăria Deva, este noul primar al Devei.

Cine este OMUL Lucian Rus

Lucian Rus are 44 de ani și s-a născut în orașul Deva. Părinții lui sunt oameni de la care a avut ce învăța: respect, loialitate, bun simț și alte valori morale esențiale. Și-au crescut copilul cu respect față de semeni și responsabilitate.

,,Am înţeles că doar prin muncă pot schimba ceva în viaţa mea. Și am început prin a învăța. Clasele I-IV le-am făcut la Școala Generală numărul 4 Deva. Mi-a plăcut școala, să învăț cele mai bune și interesante lucruri, să citesc dar și sportul. Am făcut baschet de performanță din clasa a treia până în clasa a șaptea. Apoi am hotărât să mă axez mai mult pe învățat pentru că timpul era prețios. Și am fost răsplătit. Am fost premiant și dascălii m-au apreciat pentru munca mea. Apoi am intrat printre primii la Liceul Decebal Deva, secția matematică-fizică-franceză.

Limba franceză, limba diplomației m-a ajutat foarte mult în activitatea diplomatică. Vorbesc fluent franceza și îmi este de ajutor să comunic cu interlocutori din țări importante pentru dezvoltarea relațiilor cu România. De asemenea, cred că oamenii care nu s-au născut cu ,,totul pe tavă” sunt mult mai responsabili, mai motivaţi, mai uniţi, leagă prietenii durabile care nu se bazează pe interes. Aşa am fost crescut eu, în spiritul modestiei şi am învăţat că nu trebuie să ,,calci peste cadavre” ca să obţii ceva. Dimpotrivă, am învăţat că oamenii şi sentimentele lor sunt importante. Acest lucru m-a condus și mă conduce încă în viaţă”, spune Lucian Rus.

După facultate s-a întors la Deva, orașul natal

Chiar dacă prima dată a dorit să devină jurist, după ce a absolvit liceul, Lucian și-a continuat studiile la Facultatea de Drept și Instituții Europene Sibiu.

Apoi, a ales să se întoarcă Acasă la Deva!

După facultate a profesat la relații externe la Consiliul Județean Hunedoara, apoi director la tabere școlare. A vrut să cunoască și mediul de afaceri privat. Așa că, timp de 10 ani a gestionat firma Ambient.

S-a reîntors în administrație și a fost pe rând, director comercial la Minvest Deva, director la ADI Aquaprest și apoi, secretar de stat în Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, unde se află și acum.

,,Nu sunt o persoană cu notorietate pentru deveni. Sunt cunoscut în mediul economic și politic. Dar din poziția de secretar de stat am făcut multe lucruri bune pentru Deva și județul Hunedoara, cu care nu doresc să mă laud. Nu sunt omul vorbelor ci al faptelor. Am colaborat și colaborez bine cu președintele Consiliului Județean Hunedoara, domnul Laurențiu Nistor. Sunt convins că acesta mă va susține și va susține dezvoltarea Devei, când voi veni la Primărie. Nu este un secret că îmi doresc să mă întorc Acasă la Deva și să lucrez pentru deveni. Aici este familia mea, prietenii mei, oamenii pe care îi îndrăgesc și îi respect. Sper ca devenii să îmi acorde votul lor în 9 iunie și împreună să pornim pe un drum frumos pentru noi toți”, ne spune Lucian Rus.

Un om simplu, normal, de bun simț și cu o familie frumoasă

Cariera lui Lucian nu l-a împiedicat să își întemeieze o familie frumoasă. A cunoscut-o pe Ioana Simona și au pornit împreună pe propriul drum.

Ioana a terminat Liceul Sportiv Deva, apoi Facultatea de Marketing și Comunicare la Timișoara. Acum, are propria firmă.

Lucian și Ioana se susțin unul pe celălalt, se iubesc și se respectă.

În viața lor au apărut și doi copii frumoși. Tudor care are acum 13 ani și Alexandu, în vârstă de 11 ani.

,,Dumnezeu ne-a binecuvântat cu două comori, cei doi băieți. I-am crescut așa cum m-au crescut și părinții mei, după aceleași valori morale. Trebuie să spun că, așa ca toți copiii, Tudor și Alexandru sunt năstrușnici, le place să se joace, le place fotbalul dar și școala. Vreau să trăiască, Acasă la Deva, într-un oraș frumos, cu oameni fericiți și mulțumiți, cu oportunități și să aleagă ca după facultate să se întoarcă aici. Cred că asta își dorește orice părinte, să aibă copilul aproape. Asta doresc și pentru copiii Devei. Pentru asta avem nevoie să dezvoltăm orașul și să creăm toate pârghiile necesare ca Deva să ne ofere nouă dar și generațiilor viitoare tot confortul. Nu am ales să candidez la Primărie doar pentru a fi ocupat. Îmi doresc să câștig și să schimb în bine orașul nostru” – Lucian Rus

„M-am sfătuit cu ai mei şi mi-am spus că trebuie să facem ceva pentru oraşul nostru. Îmi doresc din nou un oraş frumos, cu oameni fericiţi, aşa cum am văzut în copilăria mea. De acel oraş şi de oameni m-am îndrăgostit eu atunci. Şi asta îmi doresc pentru familia mea, pentru localnici. Am tot ce îmi trebuie, nu candidez pentru funcţie sau bani ci pentru că sunt convins că pot dezvolta oraşul şi pot aduce bunăstare semenilor mei, aşa cum am reuşit pentru familia mea. Am experienţă în administraţie, în domeniul public dar și privat. Înțeleg de asemenea dorințele, nevoile și aspirațiile devenilor. Îmi doresc pentru ei tot ce este mai bun. Sper din tot sufletul ca locuitorii Devei să mă lase să le dovedesc acest lucru”, ne spune cu sinceritate în glas, Lucian Rus.

OMUL Lucian Rus este convins că oamenii din Deva vor face pentru viitor, în 9 Iunie, o alegere bună şi oraşul va înflori din nou. Iar când vor spune – Acasă la Deva, va fi pentru toți un motiv de mare mândrie.

Partajează această știre

Lasă un răspuns