Lucian Heiuş, ministru propus al Finanţelor în Guvernul Cîţu

Premierul desemnat, Florin Cîțu a anunțat astăzi că va conduce aceeași echipă din guvernul Orban, cu o singură excepție – ministrul propus al Finanțelor este deputatul Lucian Heiuș.

Sunt și câteva modificări la programul de Guvernare, după cum a precizat Florin Cîțu, într-o conferință de presa la sediul PNL.

De săptămana viitoare, o echipă PNL vă începe negocierile cu celalalte partide pentru a forma o majoritate care să voteze cabinetul Cîțu.

Parlamentul are la dispoziție 15 zile pentru a se reuni în ședință comună ca să voteze învestirea noului Cabinet.

Premierul desemnat, Florin Cîţu, a anunţat că în cursul zilei de vineri vor fi depuse la Parlament lista Cabinetului şi programul de guvernare.

Lucian Heiuș s-a născut în data de 13 noiembrie 1965, la Orăștie. A absolvit Institutul Politehnic din Cluj-Napoca, este licenţiat în economie al Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj Napoca. Are un masterat în administraţie publică la Universitatea „Vasile Goldiş” din Arad.

În perioada 1999-2005  a fost Preşedintele organizaţiei PNL Orăştie, iar între anii 2002-2005 membru in biroul permanent judeţean PNL HUNEDOARA. Actualmente este preşedintele PNL Hunedoara.

Partajează această știre

Lasă un răspuns