Locuitorii comunei Bistra vor primi  tichete sociale (carduri) pentru mese calde

Mai multe categorii de persoane vulnerabile din comuna Bistra vor primi tichete sociale pe suport electronic pentru mese calde.

Programul prin care Guvernul României acordă aceste tichete sociale pentru masă caldă oamenilor aflați în categorii vulnerabile este reglementat prin OUG nr. 115/2020.

Acest act normativ prevede măsurile pentru sprijinirea categoriilor de persoane cele mai defavorizate care beneficiază de mese calde pe bază de tichete sociale pe suport electronic, acordate din fonduri externe nerambursabile, precum şi măsurile de distribuire a acestora prin care s-a aprobat Schema naţională de sprijin pentru persoanele vârstnice şi pentru persoanele fără adăpost.

Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate 2014-2020 (POAD) finanţat din Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane stabilește principale categorii de beneficiari.

Destinatarii finali sunt:

  1. a) persoanele care au împlinit vârsta de 75 de ani sau peste această vârstă, care au pensie la nivelul indemnizaţiei sociale (800 lei)
  2. b) persoane/familii fără adăpost, inclusiv persoanele/familiile care au fost evacuate şi familiile cu copii care nu au domiciliu stabil, mai ales cele monoparentale

,,Este o măsură bună luată de Guvern pentru a sprijini categoriile de persoane defavorizate, mai ales în această perioadă grea generată de epidemia de coronavirus SARS-COV-2. Acest tichet social – card are înscris pe el numele, prenumele și codul numeric al destinatarului, perioada de valabilitate, datele emitentului etc. Beneficiarii trebuie să știe că nu au voie să îl utilizeze în alt scop decât cel pentru care a fost emis și nu au voie să solicite numerar în locul tichetelor. Și la noi în comună sunt binevenite aceste tichete, avem din păcate persone care se încadrează în aceste categorii menționate în actul normativ. Îi rog pe bistrenii care au dreptul, să vină la Primărie să își ridice plicul cu tichetul pe suport electronic și celelalte informații care îl însoțesc”, declară Traian Gligor, Primarul Comunei Bistra.

Tichetele sociale pe suport electronic pentru mese calde se vor distribui la sediul Primăriei Comunei Bistra,  aflat pe Calea Turzii, nr. 100.

Tichetele sociale pentru mese calde se distribuie după următorul program:

  • Vineri, 13 noiembrie 2020, între orele 9:00-13:00
  • Duminică, 15 noiembrie 2020 – între orele 11:30-14:00
  • Luni, 16 noiembrie 2020 – între orele 9:00-13:00

Pe baza cărții de identitate/buletin de identitate, fiecare beneficiar din comuna Bistra va primi în plic sigilat un card, lista unităților unde pot servi masa caldă și un ghid de utilizare.

Valoarea tichetului social este de 180 lei/lună. Această sumă se încarcă lunar pe cardul beneficiarului.

În comuna Bistra există 66 de persoane care vor beneficia de tichete sociale pe suport electronic pentru mese calde.

Partajează această știre

Lasă un răspuns