Legitimaţii pentru locuri gratuite de parcare – eliberate pe loc, la Deva!

Direcţia de Asistenţă Socială Deva eliberează legitimaţii pentru locuri gratuite de parcare, destinate persoanelor cu dizabilităţi care au domiciliul în municipiul Deva sau reprezentanţilor legali ai acestora.

Persoanele care doresc să beneficieze de cardul-legitimaţie pentru parcare gratuită îl pot obţine pe loc, printr-o cerere scrisă, adresată Direcţiei de Asistenţă Socială Deva – Compartiment Monitorizare asistenţi personali şi însoţită de următoarele documente:

-copie după Cartea de identitate/Certificatul de naştere (în cazul minorilor)

-copie după Certificatul de încadrare în grad de handicap

-două fotografii 3/4.

Cardul-legitimaţie pentru locuri gratuite de parcare se eliberează nominal, pe perioada valabilităţii Certificatului de încadrare în grad de handicap.

Informaţii suplimentare se pot obţine la numerele de telefon 0723.193.346 sau 0755.878.918 (Direcţia de Asistenţă Socială Deva – Compartiment Monitorizare asistenţi personali), de luni până joi – între orele 8:00-16:30 sau vineri – între orele 8:00-14:00.

Cardul-legitimaţie pentru parcare gratuită este valabil în toate parcările publice din România, dar nu poate fi utilizat în parcările rezidenţiale.

Direcţia de Asistenţă Socială Deva

Partajează această știre

Lasă un răspuns