Laurenţiu Nistor: “Situaţia Termocentralei Paroşeni şi a minelor Lupeni şi Lonea trebuie tratată cu responsabilitate”

Am participat miercuri, 5 octombrie, în calitate de invitat la ședința de lucru a Comisiei Economice a Senatului condusă de senatorul Daniel Cătălin Zamfir, desfășurată în Valea Jiului, la sediul Sucursalei Electrocentrale Paroșeni. Întâlnirea a fost una menită să clarifice unele aspecte legate de situația Termocentralei Paroșeni și minele Lupeni și Lonea, care se află încă în exploatare.

În cadrul intervenției mele, am subliniat că situația celor trei entități trebuie tratată cu maximă seriozitate și responsabilitate. Le-am atras atenția celor din conducerea Complexului Energetic Hunedoara și Ministerului Energiei că, la ora actuală, avem capacitatea de a extrage 300 de tone/zi de cărbune de la suprafață, din haldele de steril. Nu ar trebui să neglijăm acest aspect. Am întrebat, totodată, și despre contractul prin care se putea aduce cărbune mai ieftin decât cel din producția noastră, dar și despre refuzul Ministerului Energiei și CEH de a utiliza cărbune din import pentru Termocentrala Paroșeni care, la ora actuală, din cauza lipsei de materie primă, funcționează doar două zile din șapte. Ar trebui să fructificăm toate căile pe care le avem la dispoziție pentru a readuce termocentrala în parametrii de funcționare. Nu ne permitem să adâncim și mai mult criza energiei care se prefigurează!

Salut inițiativa senatorului PSD de Hunedoara, Cristian Resmeriță, care a reușit să organizeze această întâlnire de lucru în Valea Jiului, la sediul Termocentralei Paroșeni, în încercarea de a salva termocentrala de la închidere, dar și pentru a obține prelungirea activității minelor Lupeni și Lonea, dincolo de termenele convenite cu Comisia Europeană.

Laurenţiu Nistor

Preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara

Partajează această știre

Lasă un răspuns