Până în momentul în care i s-a permis să facă politică din funcția de prefect, domnul Călin Petru Marian se comporta civilizat, era o persoană rezonabilă, cu care mi-a fost drag să colaborez pentru binele hunedorenilor. Împreună am deblocat situații complicate și am demonstrat că barierele politice nu-și au rostul în administrația județului.
Numai că, domnul prefect a primit „liber” de la “Guvernul Meu” să se implice activ în viața politică. Din acel moment, Călin Petru Marian a îmbrăcat haina populismului ieftin și își face zilnic campanie de imagine pentru propria persoană folosind resursele Instituției Prefectului.
Făcând dovada pierderii pe poteci a educației primite, Călin Petru Marian își permite să facă „vizite de lucru” la obiectivele administrate de către Consiliul Județean Hunedoara. Eu, și ca mine mulți alți hunedoreni, știu că atunci când mergi la cineva acasă, îți anunți prezența, bați la ușă, acestea fiind gesturi firești care fac dovada bunului simț. Numai că, fără să aibă vreo legătură cu proiectul de reparații capitale care se derulează la SJU Deva, prefectul liberal își permite să „verifice” lucrări despre care nu are habar.
Domnule Călin Petru Marian, cu ce sumă contribuie Instituția Prefectului Județului Hunedoara la proiectul de reparații capitale? ZERO LEI. Știu, veți riposta spunând că acest contract este încheiat între Ministerul Sănătății și DSP Hunedoara, situație în care aveți „dreptul” să băgați capul în poză. Nu aveți acest drept cu atât mai mult cu cât, liberalii dumneavoastră, în anii în care au condus administrația județeană, nu numai că au pus în pericol și blocat acest proiect, dar au „retezat” din pix câteva etaje de la corpul nou de clădire, deși acestea erau necesare pentru extinderea serviciilor medicale.
Tot pe o potecă greșită ați pornit și când v-ați dus în Valea Jiului să dezinformați societatea civilă implicată în elaborarea Planului Teritorial pentru Tranziție Justă. Vă victimizați susținând că nu sunteți informați despre progresul acestui demers, când instituția care coordonează PTTJ este Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Cine vă împiedică să vă faceți datoria și să vă informați, iar la rândul dumneavoastră să aduceți noutățile în teritoriu? Mai mult, pe site-ul Consiliului Județean Hunedoara se regăsesc toate informațiile de care aveți nevoie, sunt la un click distanță. Ca să nu mai adaug faptul că, la toate întâlnirile on-line care au avut loc pe acest proiect, reprezentantul prefecturii avea alte preocupări.
Domnule prefect, dacă erați într-adevăr preocupat de Tranziția Justă în Valea Jiului, ați fi invitat la întâlnirile pe care le regizați, pe toți primarii, nu numai pe domnul Tiberiu Iacob Ridzi, superiorul dumneavoastră pe linie politică în PNL. Pentru că este clar că v-ați pierdut busola, vă reamintesc că, în Valea Jiului, pe lângă Petroșani, mai există încă cinci localități: Lupeni, Vulcan, Petrila, Uricani și Aninoasa, vizate de acest demers al Comisiei Europene. Lăsați deoparte politica și populismul dacă vreți să faceți cu adevărat ceva util.
Ca prefect, aveți suficiente atribuții stabilite prin lege, și vă sugerez să le onorați, pentru că niciodată nu puteți ști când va trebui să dați socoteală pentru felul în care ați condus Instituția Prefectului.
Vă înțeleg nerăbdarea de a deveni o persoană importantă în plan politic, dar să nu uitați că faptele și experiența sunt cele care definesc profilul unui om politic. Spoiala pe care o dirijați din biroul prefectului nu va face altceva decât să vă atașeze niște pene cu care vă puteți mândri, dar nu și zbura.
Laurențiu Nistor,
Președintele Consiliului Județean Hunedoara