Ribiţa. Duminică, 22 octombrie, într-un cadru de mare sărbătoare pentru locuitorii Comunei Ribiţa, prilejuit şi de aniversarea Marelui Erou Gheorghe Crişan, conducător de seamă al răscoalei ţărăneşti din anul 1784, la căminul cultural din localitate am consemnat un eveniment inedit şi anume acordarea titlului de cetăţean de onoare Preşedintelui Consiliului Judeţean Hunedoara, Domnului Laurenţiu Nistor.
Hotarîrea a fost luată în Consiliul Local Ribiţa cu o unanimitate de voturi şi a avut la bază sprijinul necondiţionat acordat autorităţilor locale şi cetăţenilor din comună pentru rezolvarea problemelor de natură edilitar gospodăresacă .
Vădit emoţionat de marea surpriză pe care i-au facut-o autorităţile locale prin persoana primarului Ioan Faur- un om gospodar şi dedicat comunei de aproape 20 de ani, Laurenţiu Nistor a spus printre altele: ,,Mulţumesc din suflet pentru această cinste! Îi mulţumesc domnului primar Ioan Faur, membrilor Consiliului Local al comunei Ribiţa, precum şi tuturor locuitorilor, pentru decernarea titlului de „Cetăţean de onoare” al localităţii!
Este o mare bucurie să primesc aprecierea comunităţii din Ribiţa, acest loc binecuvântat de Dumnezeu, din Ţara Zarandului. Port mereu în suflet dragostea pentru satul românesc, cu oameni buni, harnici şi primitori. Sunt onorat!”
Festivitatea de la căminul cultural a fost urmată de un frumos program artistic, program susţinut de artisti consacraţi ai muzicii noastre populare cât şi de tinere speranţe.
Felicitări Laurenţiu Nistor, felicitări Consiliului Local Ribiţa!