”Cu aleasă bucurie duhovnicească m-am alăturat credincioșilor care, astăzi, au luat parte la Sfânta Liturghie Arhierească la Catedrala Episcopală din Deva, care poartă și hramul Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Slujba desfășurată în curtea Catedralei a fost una cu totul specială, înălțătoare și plină de învățături. Astăzi prăznuim doi sfinți martiri considerați întemeietori ai bisericii creștine, care au plătit cu viața pentru credința lor în Iisus Hristos.
Slujba Sfintei Liturghii de la Catedrala Episcopală din Deva a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului împreună cu Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, cu Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei si Harghitei, cu Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, și cu Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu Vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei.
La finalul slujbei, am fost deosebit de onorat să primesc Ordinul „Sfântul Ierarh Andrei Mitropolitul Transilvaniei”. Mulțumesc Înaltpreasfințitului Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, pentru acordarea acestei distincții valoroase, gest care m-a emoționat profund.”