Laboratoarele TACOMI: Tratamente naturiste pentru sănătatea părului

Tratamentele naturiste împotriva căderii părului sunt folosite încă de pe vremea Egiptului Antic, când femeile își preparau amestecuri de plante pentru a-și întreține podoaba capilară.

S-a observant că efectele benefice ale acestor amestecuri de plante sunt date de eficiența flavonoidelor care au acţiune antiinflamatoare şi favorizează circulaţia sanguină la nivelul scalpului, prevenind astfel subţierea şi ruperea firului de păr.
Exemplul pe care urmează să îl dau s-ar putea să nu fie chiar pe placul tău, dar, vorba românească din popor “baba suferă la frumusețe” nu este mai puțin actual decât în vremurile în care a intrat în conștiința colectivă. Sucuri sau extracte din ceapă, usturoi sau ghimbir. Te-am năucit?
O altă substanță ale căror efecte benefice s-au observant în industria frumuseții este capsaicina, care se găsește în ardeiul iute. Puteți opta pentru consumul des de ardei iute sau vă puteți prepara o loţiune din seminţe de ardei iute pisate şi amestecate cu ulei de măsline.
Există soluții și pentru cei care nu apreciază gusturile și mirosurile puternice. Puteți opta pentru uleiuri esențiale. Salvie, rozmarin, aloe vera sau ricin. Pe lângă acești adjuvanți, îți recomand să îți acorzi zilnic câteva minute în care să îţi masezi scalpul cu mişcări blânde. Acest lucru va activa circulaţia sangvină şi va menţine activi foliculii de păr.
Dacă vă gândiți că este prea mult de lucru, poate că am să vă dezamăgesc atunci când am să vă spun că nu există soluții magice care funcționează peste noapte. Așa cum organismului nostrum i-a luat ani de zile ca să se dezvolte și așa cum stresul, care este una dintre principalele cauze ale căderii părului, s-a instalat în timp, și rezolvarea problemelor noastre are nevoie de timp și de răbdare.
Și dacă îți spun că s-ar putea ca aceste rutine zilnice să înceapă să îți placă, mă crezi? Simplul fapt că îți acorzi timp pentru răsfăț, este un element care ajută la ridicarea stimei de sine.

Irina TÂLVESCU

Partajează această știre

Lasă un răspuns