La Tribunalul Hunedoara,  măsuri eficiente pentru desfășurarea activității de judecată

Pentru evitarea aglomerării sălilor de judecată – după cum ne specifica purtătorul de cuvânt, expert Irina Ildiko GLĂMAN (în foto) – completurile de judecată vor dispune orice măsură consideră necesară pentru stabilirea de ore diferențiate în vederea judecării cauzelor.

Grefierii de ședință vor ține o evidență strictă a cauzelor repartizate și a intervalelor orare în care au fost programate în vederea judecării.

Intervalele orare stabilite vor începe cu ora 9.00, vor fi de maxim 1 oră și vor continua până la epuizarea cauzelor din cuprinsul listei de ședință. Numărul cauzelor stabilite într-un interval orar poate fi diferit în funcție de aprecierea completului în legătură cu intervalul de timp necesar dezbaterii uneia sau alteia dintre cauze.

Completul de judecată, la stabilirea numărului de cauze care se vor judeca în fiecare interval orar, va lua în considerare și perioada de timp necesară pentru aerisirea și dezinfectarea sălii de judecată, 15 minute.

Aceeași perioadă de timp, 15 minute, va fi avută în vedere de complet ca fiind necesară pentru accesul în sală al avocaților, consilierilor juridici, experților, părților, participanților și publicului, implicați în soluționarea cauzelor din următorul interval orar.

Citarea părților la judecată se va face cu indicarea următoarelor mențiuni: intervalul orar în care a fost fixată dezbaterea cauzei; înscrisurile pe care intenționează să le depună vor fi transmise anterior termenului de judecată prin e-mail sau fax; posibilitatea completării cererii de acces la dosarul electronic, cu indicarea site-ului Tribunalului Hunedoara http://portal.just.ro/97/Documents/AccesTribunal.pdf de unde poate fi descărcată cererea și prezență obligatorie/prezență neobligatorie sau că pot solicita judecarea cauzei în lipsă.

În cuprinsul citațiilor va fi inserată următoarea mențiune: „Pentru prevenirea infectării și răspândirii infecției cu virusul COVID-19; vă recomandăm ca toate înscrisurile care urmează să le depuneți la dosar să le trimiteți prin email la adresele: [email protected] sau prin fax la nr. de telefon 0254262251.

Vă mai recomandăm să solicitați judecarea cauzei în lipsă și să vă prezentați în cauză doar în măsura în care prezența este obligatorie.”

Tribunalul Hunedoara recomandă depunerea înscrisurilor prin e-mail ([email protected]), fax (0254262251), urmând ca originalul acestor înscrisuri să fie transmis prin poștă, dacă este solicitat.

Completul de judecată va lua toate măsurile necesare astfel încât dezbaterea cauzelor să nu depășească intervalul orar fixat. Dacă se impune lăsarea unei cauze la a doua strigare, aceasta va fi apelată la finalul intervalului orar prestabilit pentru grupul de cauze din care face parte și cauza respectivă.

Ascultarea sau participarea la judecată a persoanelor private de libertate se va face prin videoconferință, cu respectarea prevederilor legale incidente în materie. Înainte de fixarea termenului de judecată și a intervalului orar pentru dezbaterea cauzei, președintele completului de judecată va contacta administrația locului de deținere în vederea stabilirii, de comun acord, a datei la care este posibilă audierea, a intervalului orar liber și a duratei estimate a acestei audieri. Completul de judecată va respecta data, ora și durata estimată a audierii. Nerespectarea duratei estimate a audierii atrage întreruperea videoconferinței doar în ipoteza în care este programată o altă videoconferință după ora estimată.

Președinții de secție vor stabili, dacă este necesar, proceduri detaliate pentru fixarea termenelor de judecată și citarea părților și vor soluționa, prin ordine de serviciu, orice dificultate apărută în activitatea completurilor de judecată în aplicarea prezentei decizii.

Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș

Partajează această știre

Lasă un răspuns