LA PAS prin Timișoara 2023 sustenabilă: Educație pentru schimbare, ateliere de gătit responsabil, apă pentru toți și Festivalul de Gastronomie Artizanală

Ateliere gastronomice care tratează „Gustul ca patrimoniu”, profesori și sute de copii și tineri angrenați în „Educație pentru schimbare” – activități pentru promovarea consumului responsabil, reducerea risipei alimentare, hrană sănătoasă și grădinărit urban, Festivalul LA PAS: Festival de gastronomie artizanală, de această dată într-o locație atipică, la Muzeul de Transport Public „Corneliu Miklosi“, ieșiri cu produse locale în cartierele Timișoarei sau la picnic și artă, o incursiune în Timișoara Verde-Albastră și activism pentru accesul la apă – așa arată, pe scurt, Programul LA PAS 2023.

Programul LA PAS / Slowing Down, inițiat și dezvoltat de Asociația CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare în contextul Timișoara Capitală Europeană a Culturii 2023, are un calendar bogat în cursul acestui an.

Inițiatorii urmărescvalorificarea patrimoniului gastronomic prin respectarea principiilor „bun-curat-etic”, specifice mișcării de Slow Food.„Ne propunem să dezvoltămcompetențe de consum responsabil în rândul tinerilor, instituirea unor practici sustenabile de organizare a evenimentelor culturale și pentru turism, adoptarea de politici publice care să favorizeze modele de dezvoltare sustenabilă și o cultură a sustenabilității”, declară Mihaela Vețan, coordonator al Programului LA PAS.

Programul se adresează deopotrivă copiilor, tinerilor și adulților, având o componentă puternică de educare și responsabilizare socială privind practicile durabile de producție și consum, dar și de incluziune socială și apreciere a diversității.

O componentă importantă a programului este cea educațională – „LA PAS: Educație pentru schimbare”, prin care estimăm ca 650 de eleviși familiile lor să fie angrenați, până în luna noiembrie, în activități privind consumul responsabil, reducerea risipei alimentare, hrană sănătoasă, grădinărit urban și modă sustenabilă.

Profesori de la 15 unități de învățământ din Timișoara, școli și licee, s-au implicat în program și pregătesc proiecte dedicate pe care le vor implementa împreună cu copiii și tinerii în următoarele luni. Se promovează învățarea experiențială – elevii vor grădinări și vor găti în școală și acasă, cu părinții sau bunicii, vor învăța să mănânce curat și sănătos, produse locale, să își gestioneze cumpărăturile, vor face borcane anti-risipă, vor face excursii în afara orașului și vor culege plante medicinale, vor recicla creativ, vor deveni designeri ad-hoc, pentru a revalorifica și refolosi hainele vechi.

Tinerii vor învăța cum pot contribui la a face o lume mai bună și ce înseamnă de fapt conceptele promovate de CRIES, la Timișoara, încă din 2009, de la înființare.

Prin atelierele de gătit sub deviza „Gustul ca patrimoniu” continuăm să promovăm gastronomia ca parte a patrimoniului nostru imaterial. Vă provocăm să vă gândiți ce lăsăm generațiilor viitoare în materie de gastronomie, practici de gătit, ingrediente și obiceiuri de servire a mesei.

Două ateliere au avut loc deja anul acesta și urmează trei noi sesiuni de gătit responsabil, cu produse de sezon și locale, cu grijă pentru hrană si resursele de care dispunem, în 29 aprilie, 29 iulie și 16 septembrie 2023, la Reciproc Cafe. Sunt invitați bucătari, bloggeri culinari sau persoane pasionate de gătit și interesate de sustenabilitatea lanțului alimentar.

Atelierele sunt deschise publicului larg, pe bază de înscriere.

În data de 18 Mai 2023 este programat evenimentul „LA PAS în curte la Electro”, cu implicarea studenților de la Universitatea Politehnica Timișoara și bineînțeles a tuturor doritorilor. Așadar, ne așezăm la picnic în curte la Electro, acolo va avea loc un nou atelier de gătit, cu produse curate sau alimente cu termen scurt de valabilitate, vor fi prezentate produse de la mici producători locali și cărți tematice privind alimentația de calitate.

Vara vine cu o campanie de activism importantă, pe care o pregătim deja, pentru accesul la apă, care va fi lansată în data de 5 iunie. Încurajăm cât mai multe locații din domeniul HoReCa să ofere clienților apă din rețeaua publică, în mod gratuit.

Promovăm apa ca bun comun, și nu ca produs comercial, și vom promova exemplele de bune practici în acest sens. În cadrul campaniei vom produce carafele de apă LA PAS, pe care le vom pune la dispoziția localurilor partenere.

Și toamna se anunță bogată în evenimente și intră în scenă artiștii. În perioada 15 septembrie-15 octombrie 2023, la Stațiunea Tinerilor Naturaliști din Timișoara, este programată expoziția „Symbiosis, Reshaping Reality”. Vor fi realizate diferite lucrări pe tema sustenabilității, care vor fi deschise publicului,invitat la picnic și artă, timp de o lună.

O altă componentă a Programului LA PAS este Timișoara Verde-Albastră, proiect care va implica studenții de la Facultatea de Arhitectură și Urbanism din Timișoara și prin care inițiatorii vor să atragă atenția asupra importanței infrastructurii verzi pentru o creștere sustenabilă a zonei metropolitane, cu acțiuni concentrate în perioada 30 septembrie – 2 octombrie.

Festivalul LA PAS: Festival de gastronomie artizanală va avea loc în perioada 13-15 octombrie 2023.

Aducem împreună artizani și consumatori, care apreciază producția locală, realizată cu preocupare pentru standardele sociale și de mediu, de tip Slow Food, de această dată într-un spațiu neconvențional,la Muzeul de Transport Public „Corneliu Miklosi”.

Este cea de-a treia ediție a festivalului în format fizic, pentru că a existat și una hibrid, online, în pandemie, iar principiile LA PAS rămân neschimbate: promovăm gastronomia artizanală și micii producători, produsele autohtone de calitate, celebrăm producția și consumul sustenabil, implicăm voluntari și ne asigurăm că toată lumea gustă din bunătăți și se simte bine!

Festivalul va cuprinde un târg cu produse artizanale și hand-made, ateliere, degustări, dezbateri, inclusiv un program artistic și alte surprize pe care vi le vom dezvălui pe parcurs.

Intrarea și participarea la toate activitățile și evenimentele din Programul LA PAS sunt gratuite, datorită susținerii finanțatorilor, partenerilor și voluntarilor.

LA PAS / Slowing Down face parte din Programul „Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii” și este finanțat de Primăria Municipiului Timișoara prin Centrul de Proiecte.

Partajează această știre

Lasă un răspuns