Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu Liceul Tehnologic de Transport Feroviar „Anghel Saligny” Simeria și Centrul Cultural și de Creație al orașului Simeria, a organizat în ziua de 20 martie 2023, în primitoarea sală de conferințe a Parcului de Afaceri din Simeria, manifestarea cultural-educativă intitulată „La pas prin Paris” dedicată Zilei Internaționale a Francofoniei.
La 20 martie, milioane de oameni din lumea întreagă, din spațiul european, slav, arab, american sau asiatic își manifestă prin acțiuni culturale respectul și prețuirea față de limba franceză, față de cultura Franței.
Până nu demult, limba franceză putea fi considerată ca a doua limbă vorbită în România, o limbă studiată temeinic în licee și care oferea un important izvor de cunoaștere a Franței, a culturii, a istoriei, a vieții politice franceze. De altfel, România este cea mai importantă ţară francofonă din Europa Centrală şi de Est.
Anul acesta, activitatea organizată de Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva sub denumirea „La pas prin Paris” a invitat publicul prezent în sală la o plimbare la pas prin centrul Parisului cu ajutorul unei succesiuni sugestive de imagini. Plimbarea propusă a început la Catedrala Notre Dame, la piața de flori din apropierea ei, s-a trecut pe Insula Saint-Louis, prin Place de la Concorde și bulevardul Champs-Élysées, și s-a încheiat la Arcul de Triumf din Place de l’Étoile. Au fost prezentate și celebrele muzee Luvru și Orsay, Cartierul Latin cu Universitatea Sorbona, Biblioteca Sainte Geneviève, cafenelele celebre și bulevardele boemei pariziene de pe malul stâng al Senei, Domul Invalizilor și Turnul Eiffel, toate acestea fiind și o invitație la lectură, la bibliotecă existând numerose cărți și materiale audio-video cu tematică „pariziană”.
Un loc special a fost rezervat marilor personalități ale culturii române care au trăit la Paris, de la Martha Bibescu și Elena Văcărescu la Constantin Brâncuși, Eugen Ionescu și Emil Cioran.
Scritorul Dumitru Tâlvescu, vechi și pasionat susținător al activităților bibliotecii și iubitor al culturii franceze, a recitat o poezie din creația lui Charles Baudelaire: Invitation au voyage.
În sală s-au aflat peste 200 de elevi de la Liceul Tehnologic de Transport Feroviar „Anghel Saligny” Simeria, care au urmărit cu interes prezentarea.
În finalul manifestării, celor prezenți în sală li s-au adresat întrebări pe marginea materialului urmărit, răspunsurile corecte fiind răsplătite cu premii constând cărți și diplome oferite de Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva.
Cu deosebită considerație,
Manager,
Ioan Sebastian Bara