Sărbătorirea Zilei Maghiarilor de pretutindeni – prilej cu care maghiarii își reafirmă anual identitatea – ne arată în acest context geopolitic tensionat cât de important este să accepți dreptul celuilalt de a vedea altfel istoria!
Anul 1848 i-a apropiat pe români și unguri și a arătat lumii că cele două popoare au aspirații comune și aparțin marii familii europene!
Aceste evenimente revoluționare de la 1848-1849 obligă la reflectarea importanței unor valori universale precum libertatea și pacea, fără de care societatea de astăzi nu ar fi fost posibilă. La fel cum nu ar fi fost posibilă fără curajul și sacrificiul celor care au luptat în toate statele europene pentru libertate și dreptul de a-și decide soarta.
Istoria ne arată astfel că numai dacă lucrăm împreună suntem mai puternici, iar uniți suntem mai înțelepți!
Marcel Ciolacu
Președintele Camerei Deputaților