LA HUNEDOARA SĂRBĂTOAREA ZILEI EUROPEI – O REUȘITĂ

Elevii Școlii Gimnaziale Nr. 2 din orașul de pe Cerna au sărbătorit împreună cu cadrele didactice, într-un cadru festiv, Ziua Europei.

Fiecare clasă a reprezentat o țară din UE, pregătind astfel un desen specific, un fel de mâncare tradițională și un scurt program artistic.

Elevii din clasa a III-a A (sub coordonarea prof. Georgeta-Ileana Cizmaș) au reprezentat Croația, pregătind imagini din Zagreb, orașul celor două coline, Parcul Național Lacurile Plitvice (care face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO), costum popular tradițional, naționala de fotbal a Croației. Reușite au fost și imaginile cu insulele coate care i-au încântat pe toți cei prezenți.

Au pregătit deserturi tradiționale croate: cremșnit, ștrudel cu mere și portocale caramelizate.

De notat este atmosfera sărbătorească întâlnită în clasă urmare a împodobirii acesteia cu drapelele celor 28 de state membre UE, confecționate de elevii participanți.

Sărbătorirea zilei de 9 mai, cu o triplă însemnătate: Ziua Independenței, Ziua Victoriei și Ziua Europei – după cum ne-a declarat în exclusivitate prof. Georgeta-Ileana Cizmaș – s-a constituit atât pentru elevi, cât și pentru cadrele didactice de la această unitate școlară – într-un prilej de îndreptare a gândurilor pline de recunoștință către generațiile de luptători și eroi pentru dreptate socială, libertate, unitate și independență. În același timp, putem considera faptul că în evoluția multimilenară a poporului român evenimentele de la 9 mai 1877 și 9 mai 1945, precum și Ziua Europei sunt înscrise ca momente glorioase ale luptei românilor pentru libertate, unitate și independență.

Ioan VLAD

Partajează această știre

Lasă un răspuns