La Densuș – totul în folosul comunității

Comuna Densuș sub bagheta neobositului edil șef, Ionel Adrian VÎRTOPEAN, (foto) își dorește mereu o nouă înfățișare, fapt pentru care aici se pot consemna programe de finanțare nerambursabilă pentru investiții eligibile, toate mereu în folosul comunității și alocate pentru:

  • Centrul local de informare și promovare turistică, amenajare de marcaje turistice precum marketingul serviciilor legate de turismul rural în comuna Densuș (program FEADR – Măsura 313 – „Încurajarea activităților turistice”);
  • Modernizarea drumurilor forestiere în comuna Densuș (Valea Fierului, Căpriorul și Pârâul Ursului – Program FEADR – Măsura 125 b – „Îmbunătățirea și dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea și adaptarea silviculturii”);
  • Achiziționare utilaj buldoexcavator pentru serviciul public de gospodărire comunală, deszăpezire și întreținere spații verzi (Program FEADR Măsura 411 – 3220);
  • Modernizare drumuri comunale și străzi în satele Densuș, Hățăgel, Peșteana, Peștenița, Poieni (Program FEADR – Măsura 7.2. „Investiții în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică);
  • Modernizare, renovare și dotare cămine culturale Densuș, Hățăgel, Peșteana, Peștenița, Poieni, Ștei (Program FEADR – Măsura 7.6. – „Investiții asociate cu protejarea patrimoniului cultural”);
  • Achiziționare utilaj multifuncțional pentru dotarea serviciului public de gospodărire comunală, (Program FEADR – Smăsura 19.20 – „Dezvoltarea satelor” pentru Asociația Microregiunea Țara Hațegului – Ținutul Pădurenilor GAL);
  • Achiziționare sistem de supraveghere video în comună pentru creșterea gradului de siguranță publică a cetățeanului și reducerea fenomenului infracționalității (Program FEADR – Smăsura 19.20);
  • Construire capelă mortuară în localitatea Densuș pentru asigurarea condițiilor optime în desfășurarea ceremoniilor funerare, precum depunerea persoanelor decedate, expunerea lor și oficierea slujbelor de înmormântare, dar și organizarea unor evenimente sociale și culturale cu caracter religios (Program FEADR – Smăsura 19.20 – „Dezvoltarea satelor” pentru Asociația Microregiunea Țara Hațegului – Ținutul Pădurenilor GAL);
  • Creșterea capacității operaționale a comunei de prevenire a apariției pestei porcine africane prin achiziționarea de instalații de dezinfecție și dezinsecție (Program FEADR – Submăsura 5.1 beneficiari publici – Sprijin pentru investiții în acțiuni preventive menite să reducă consecințele dezastrelor naturale, evenimentelor adverse și evenimentelor catastrofale).

Au consemnat Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș

Partajează această știre

Lasă un răspuns