Un centru de testare COVID-19 s-a deschis în Aeroportul Internațional Cluj. Pentru testele RT – PCR rezultatele se primesc a doua zi, iar pentru testele rapide antigen timpul de așteptare este de 15 minute.
În Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj și-a început activitatea un centru de testare pentru depistarea infecției cu virusul Sars-Cov-2, amplasat în zona publică a Terminalului Plecări.
Tipurile de teste efectuate sunt de tip RT-PCR -Standard, RT- PCR Plus, RT-PCR non-invaziv și test rapid antigen.
Pentru testele de tip RT – PCR rezultatele se primesc a doua zi, iar pentru testele rapide antigen timpul de așteptare pentru rezultate este de 15 minute.
Rezultatele testelor sunt transmise în format electronic atât în limba română cât și în limba engleză.
Centrul de testare din aeroport este deschis între orele 9.00 – 20.00 și nu este nevoie de programare. /www.cluj24.ro