În data de 09 ianuarie 2023, în jurul orei 16:30, Poliția Municipiului Orăștie a fost sesizată de o femeie cu privire la faptul că, în jurul orei 07:25, soțul acesteia TEODOR ADRIAN (foto), de 51 de ani, din Orăștie, a plecat să îl conducă pe fiul său la o unitate de învăţământ din municipiul Orăștie, însă nu a mai revenit la domiciliu.
Bărbatul a mai plecat în mod voluntar de la domiciliu în luna noiembrie 2022, fiind găsit pe raza orașului Simeria.
Semnalmente: înălțime 1,75 m., 95 kg., păr grizonat (început de calviţie); la momentul plecării era îmbrăcat cu o geacă de fâș de culoare închisă, jeans de culoare albastru deschis și bocanci de culoare maro.
Din momentul primirii sesizării, poliţiştii au demarat activităţi specifice, în scopul depistării bărbatului plecat voluntar.
Poliţiştii continuă activităţile investigative şi de căutare şi le solicită tuturor celor care deţin informaţii utile depistării celui în cauză să apeleze de urgenţă Poliţia la numărul unic 112.