L-aţi văzut? A dispărut, de o săptămână, din UPU Deva

La data de 04.01.2021, Poliția Municipiului Deva a fost sesizată de un bărbat în vârstă de 35 de ani, din Deva, cu privire la faptul că, în data de 04.01.2020, prietenul său, RAD VALER DĂNUȚ de 42 de ani, din municipiul Mediaș, judeţul Sibiu, s-a aflat în vizită la locuinţa sa, din Deva, iar ulterior a fost transportat la U.P.U. Deva, însă, în jurul orei 06:00,  a părăsit unitatea medicală și nu mai știe nimic despre acesta.

În contextul activităților desfășurate în scopul depistării bărbatului, au fost efectuate verificări  la adresa de domiciliu a acestuia, în municipiul Mediaș, unde nu a fost identificată nicio persoană (imobilul nu este locuit).

Din momentul primirii sesizării, poliţiştii hunedoreni au efectuat activităţi investigative şi de căutare, în scopul depistării bărbatului, cu privire la care a fost solicitată măsura urmăririi naţionale (recent, mama bărbatului şi-a dat acordul pentru mediatizarea cazului).

Poliţiştii continuă activităţile de căutare şi le solicită tututror celor care deţin informaţii utile anchetei, să sesizeze de urgenţă Poliţia la numărul unic 112.

Partajează această știre

Lasă un răspuns