Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi dimineaţă, după ce liderii ţărilor Uniunii Europene şi ai instituţiilor comunitare au ajuns, în a cincea zi a summitului de la Bruxelles, la un acord asupra bugetului destinat perioadei 2021-2027 şi asupra Fondului UE de relansare economică post-pandemie, că România a obţinut fonduri impresionante în valoare de aproape 80 de miliarde de euro.
Președintele României, Klaus Iohannis a susținut o declarație de presă la finalul reuniunii Consiliului European de la Bruxelles: După negocieri foarte complicate, după patru zile și patru nopți de negocieri, am obținut pentru România o sumă impresionantă – 79,9 miliarde de euro pentru proiectele europene. Negocieri care ne permit acum să trecem la etapa următoare, vom folosi acesta suma de 80 de miliarde pentru a reface infrastructura în România, vom construi spitale, școli, pentru a moderniza marile sisteme publice, mare parte din acești bani vor fi folosiți pentru relansarea economică.
„Vom folosi pentru a pune în practică, pe de-o parte, planul pentru bugetul multianual 2021-2027, un plan la care lucrăm împreună cu Guvernul deja din ianuarie și în cel mai scurt timp va fi finalizat, pentru a fi pregătiți să începem implementarea, iar, pe de altă parte, lucrăm de-o vreme bună deja la planul național de relansare, care va fi prezentat Comisiei Europene, pentru a primi fondurile pentru relansarea economică”, a mai spus președintele statului./stiri.tvr.ro