Kasler Norbert Nikolaie, de la Liceul de Arte “Sigismund Toduță”-Deva, premiul II la Concursul Internațional de Interpretare Instrumentală și Vocală “Tinere talente”

În perioada 20-23 mai 2021 a avut loc Ediția Aniversară 2001-2021-online- a Concursului Internațional de Interpretare Instrumentală și Vocală “Tinere talente” organizat de Fundația “Lira Humanitas” din București.

Competiția s-a adresat atât preșcolarilor și elevilor școlilor și liceelor de artă din țară și străinătate, cât și celor din Palate și Cluburi ale copiilor, din sistemul privat, precum și studenților din anii I-II. Cei 300 de participanți au evoluat în cadrul celor 2 secțiuni – vocală și instrumentală- desfășurate pe mai multe categorii de vârstă și categorii muzicale ( clasică, populară, ușoară, jazz, musical, compoziție).

Liceul de Arte “Sigismund Toduță”-Deva a fost reprezentat în cadrul acestui concurs de către elevul Kasler Norbert Nikolaie – clasa a IX-a, chitară, prof. coord. Bravjak Norbert Lorant. Juriul concursului, alcătuit din personalități muzicale din România și din străinătate a acordat elevului devean Premiul II.

Prof. Mariana Onțanu-Crăciun                                                                                                                         

Partajează această știre

Lasă un răspuns