Primele 900 de cutii din medicamentul Molnupiravir, destinat tratării bolnavilor de COVID-19, vor ajunge în depozitul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Hunedoara în următoarele zile, pastilele urmând să fie distribuite Centrelor de Evaluare din unităţile medicale din judeţ.
Medicii recomandă însă prudenţă atunci când este nevoie de administrarea acestui medicament, deoarece el impune anumite restricţii.
„Ministerul Sănătăţii a repartizat pentru DSP Hunedoara 900 de cutii care vor fi distribuite Centrelor de Evaluare din unităţile medicale. Medicamentul este destinat pacienţilor care pot evolua sever şi trebuie administrat în primele 3-4 zile, când apar simptome. Nu se recomandă administrarea în cazul formelor asimptomatice sau cu simptomatologie minoră”, a precizat DSP Hunedoara.
Pe de altă parte, Ministerul Sănătăţii a anunţat, de acum două săptămâni, că un alt medicament –Favipiravir – care se foloseşte în tratarea infecţiei cu virusul SARS-CoV-2, se poate găsi în farmaciile cu circuit deschis, bolnavii având posibilitatea să-l primească în baza unei prescripţii medicale.
Anunţul a fost făcut de către un director din cadrul Ministerului Sănătăţii, care a precizat că toate farmaciile din ţară din lanţurile de profil pot solicita livrarea acestui medicament.
„Se fac demersuri la nivel naţional pentru asigurarea medicaţiei eficace în această fază a pandemiei, respectiv asigurarea terapiei antivirale orale. Astfel încât, la acest moment orice farmacie din lanţurile farmaceutice poate accesa livrarea de medicaţie specifică pentru a fi furnizată pacienţilor care au prescrierea medicală. Medicamentul Favipiravir care poate fi accesat în farmaciile cu circuit deschis conform ultimelor reglementări legale, de săptămâna trecută”, a spus directorul Amalia Şerban.