Joi, 27 iulie, şedinţă ordinară a Consiliului Local Deva

Primăria Municipiului Deva aduce la cunoștință convocarea Consiliului Local al Municipiului Deva, în ședință ordinară, pentru JOI, 27 iulie 2023, ora 12:00, în sala mare de ședințe a instituției, prin Dispoziția Primarului nr. 1634/2023.

PROIECTUL ORDINII DE ZI:

I. Proiecte de hotărâre, privind:

1. Modificarea statului de funcții pentru aparatul de specialitate al Primarului municipiului Deva;

Iniţiator Primar Nicolae-Florin Oancea

2. Modificarea Hotărârii Consiliului local nr.474/2022, privind finanțarea burselor şcolare aferente anului şcolar 2022-2023 pentru elevii care frecventează cursurile de zi, în unitățile de învățământ preuniversitar de pe raza municipiului Deva, subordonate Consiliului local al municipiului Deva, cu modificările ulterioare;

Iniţiator Primar Nicolae-Florin Oancea

3. Alocarea sumei de 25.935 lei – sumă brută de la bugetul local pe anul 2023, cu titlu de grant acordat unităţilor de învăţământ preuniversitar din municipiul Deva, în scopul premierii elevilor care au obținut media 10 la examenul de Evaluare Națională, sesiunea iunie 2023, precum și a profesorilor care i-au pregătit pe aceştia;

Iniţiator Primar Nicolae-Florin Oancea

4. Aprobarea documentației tehnico-economice – faza Documentație de Avizare a Lucrărilor de Intervenție și a indicatorilor tehnico-economici pentru proiectul “Creșterea eficienței energetice a blocului de locuințe 40FRE, strada George Enescu din Municipiul Deva”;

Iniţiator Primar Nicolae-Florin Oancea

5. Aprobarea documentației tehnico-economice – faza Documentație de Avizare a Lucrărilor de Intervenție și a indicatorilor tehnico-economici pentru proiectul “Creșterea eficienței energetice a blocului de locuințe C – B-dul Decebal din Municipiul Deva”;

Iniţiator Primar Nicolae-Florin Oancea

6. Aprobarea documentației tehnico-economice pentru obiectivul de investiții „Dezvoltarea și modernizarea infrastructurii educaționale a Colegiului Național ”Decebal” prin crearea unui Centru Școlar de Educație Inovativă” în municipiul Deva, str.Oituz, nr.8, județul Hunedoara – faza Proiect tehnic;

Iniţiator Primar Nicolae-Florin Oancea

7. Aprobarea documentației tehnico-economice – faza Documentație de Avizare a Lucrărilor de Intervenție și a indicatorilor tehnico-economici pentru proiectul “Creșterea eficienței energetice a blocului de locuințe D2 – Aleea Patriei din Municipiul Deva”;

Iniţiator Primar Nicolae-Florin Oancea

8. Aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții “Amenajare platformă betonată, amplasare locuințe modulare și racorduri la utilități”, în municipiul Deva, strada Depozitelor nr.41A, județul Hunedoara – faza Proiect tehnic;

Iniţiator Primar Nicolae-Florin Oancea

9. Aprobarea execuţiei bugetului general al municipiului Deva la data de 30 iunie 2023;

Iniţiator Primar Nicolae-Florin Oancea

10. Aprobarea bugetului general rectificat al municipiului Deva pe anul 2023;

Iniţiator Primar Nicolae-Florin Oancea

11. Aprobarea Regulamentului privind circulația rutieră și accesul în zona Centrul Istoric al Municipiului Deva;

Iniţiator Primar Nicolae-Florin Oancea

12. Aprobarea Metodologiei privind inventarierea, expertizarea, ridicarea, transportul, depozitarea, paza vehiculului, precum şi valorificarea vehiculelor și a bunurilor găsite/aflate în interiorul vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al unității administrativ-teritoriale municipiul Deva;

Iniţiator Primar Nicolae-Florin Oancea

13. Aprobarea documentaţiei Plan Urbanistic de Detaliu “Locuință unifamilială, anexă și împrejmuire teren” generat de imobilul situat în municipiul Deva, strada Mihail Sadoveanu, nr.22;

Iniţiator Primar Nicolae-Florin Oancea

14. Modificarea Hotărârii Consiliului local al municipiului Deva nr.515/2021 privind participarea municipiului Deva în calitate de membru fondator la constituirea asociației „Asociația pentru promovarea turismului din Deva și regiune”;

Iniţiator Primar Nicolae-Florin Oancea

15. Aprobarea bugetului Asociației pentru Promovarea Turismului din Deva și Regiune pentru anul 2023 și acordării sumei de 428.425 lei cu titlu de cotizație pentru anul 2023;

Iniţiator Primar Nicolae-Florin Oancea

16. Transmiterea în administrare către Serviciul public de întreținere și gospodărire municipală Deva a terenului în suprafață de 622 mp, situat în localitatea Sântuhalm, str.Valea Cernei, județul Hunedoara, înscris în CF nr.80351;

Iniţiator Primar Nicolae-Florin Oancea

17. Încetarea Contractelor de comodat nr.284/14643/2017 și nr.292/2018;

Iniţiator Primar Nicolae-Florin Oancea

18. Darea în folosință gratuită către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Serviciul Județean pentru ocrotirea animalelor fără stăpân” a terenului în suprafață de 3.815 mp, înscris în CF nr.64739, situat în localitatea Sântuhalm, județul Hunedoara;

Iniţiator Primar Nicolae-Florin Oancea

19. Vânzarea prin negociere directă a unui teren în suprafaţă de 20 mp, înscris în C.F. nr.66693, proprietatea privată a municipiului Deva, situat în Deva, strada Mihai Eminescu, în spatele blocului T1- ANL, județul Hunedoara;

Iniţiator Primar Nicolae-Florin Oancea

20. Aprobarea Actului adițional nr.1 la Contractul de concesiune nr.67/2003;

Iniţiator Primar Nicolae-Florin Oancea

21. Concesionarea prin licitație publică a unor pajiști proprietate publicǎ a municipiului Deva;

Iniţiator Primar Nicolae-Florin Oancea

22. Necesitatea și oportunitatea achiziționării imobilului de tip rezidențial – apartament 1 cameră, situat într-un bloc de locuințe din municipiul Deva, Aleea Streiului, nr.62, et.2, ap.14, județul Hunedoara, înscris în CF nr.73333-C1-U14, nr. cadastral 73333-C1-U14;

Iniţiator Primar Nicolae-Florin Oancea

23. Necesitatea și oportunitatea achiziționării imobilului de tip rezidențial – apartament 1 cameră, situat într-un bloc de locuințe din municipiul Deva, Aleea Streiului, nr.62, et.3, ap.19, județul Hunedoara, înscris în CF nr.73333-C1-U19, nr. cadastral 73333-C1-U19;

Iniţiator Primar Nicolae-Florin Oancea

24. Necesitatea și oportunitatea achiziționării imobilului de tip rezidențial – apartament 1 cameră, situat într-un bloc de locuințe din municipiul Deva, Aleea Streiului, nr.62, et.1, ap.9, județul Hunedoara, înscris în CF nr.73333-C1-U9, nr. cadastral 73333-C1-U9;

Iniţiator Primar Nicolae-Florin Oancea

25. Vânzarea prin negociere directă a unui teren în suprafaţă de 8 mp, înscris în CF nr.79251 proprietatea privată a municipiului Deva, situat în Deva, B-dul Dacia, bl.35, județul Hunedoara;

Iniţiator Primar Nicolae-Florin Oancea

26. Analiza stadiului de înscriere a datelor în registrul agricol și stabilirea măsurilor pentru eficientizarea acestei activități;

Iniţiator Primar Nicolae-Florin Oancea

27. Vânzarea prin negociere directă a unui teren în suprafaţă de 78 mp, înscris în CF nr.67950, proprietatea privată a municipiului Deva, Calea Zarandului, nr.17, județul Hunedoara;

Iniţiator Primar Nicolae-Florin Oancea

28. Încetarea Contractului de concesiune nr.887/2000, cu modificările și completările ulterioare, încheiat cu societatea comercială Cetin Electro Prest SRL;

Iniţiator Primar Nicolae-Florin Oancea

29. Însușirea Raportului de evaluare întocmit de evaluatorul autorizat, membru ANEVAR, pentru proprietatea imobiliară de tip rezidențială – apartament 3 camere din imobilul tip bloc de locuințe din municipiul Deva, str.Mihail Sadoveanu, nr.48, sc.1, mansardă, ap.8, județul Hunedoara, înscris în CF nr.75496-C1-U8;

Iniţiator Primar Nicolae-Florin Oancea

30. Vânzarea prin negociere directă a unui teren în suprafaţă de 23 mp, înscris în C.F. nr.76127, proprietatea privată a municipiului Deva, situat în Deva, str.Mihai Eminescu, în spatele blocului G, județul Hunedoara;

Iniţiator Primar Nicolae-Florin Oancea

31. Aprobarea criteriilor de stabilire a ordinii de prioritate în soluţionarea cererilor de locuinţe şi de repartizare a locuinţelor din fondul locativ aflat în proprietatea statului şi a municipiului Deva, administrat de Direcţia de asistenţă socială Deva, valabile pentru anul 2024;

Iniţiator Primar Nicolae-Florin Oancea

32. Aprobarea prelungirii duratei unor contracte de locațiune-închiriere pentru suprafețele locative cu destinația de locuință socială și locuință tip cameră de cămin, situate în imobilele aflate în administrarea Direcţiei de asistenţă socială Deva din subordinea Consiliului local al municipiului Deva;

Iniţiator Primar Nicolae-Florin Oancea

33. Aprobarea repartizării spre închiriere a locuinţei sociale situată în municipiul Deva, str.N.Grigorescu nr.10B, bl.2, et.2, ap.24, aflată în administrarea Direcției de asistenţă socială Deva, către numitul Dumbrăveanu Mihai-Luis;

Iniţiator Primar Nicolae-Florin Oancea

34. Aprobarea Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenții pentru investiția „Reabilitare Centru de zi pentru persoane vârstnice – Clubul Seniorilor 2”, imobil aflat în administrarea Direcției de asistență socială Deva;

Iniţiator Primar Nicolae-Florin Oancea

35. Modificarea și completarea Hotărârii Consiliului local al municipiului Deva nr.200/2023 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al serviciului social „Servicii de îngrijire personale la domiciliu pentru persoane vârstnice” din cadrul Direcţiei de asistenţă socială Deva și a modelului contractului de furnizare a serviciilor sociale;

Iniţiator Primar Nicolae-Florin Oancea

36. Modificarea Hotărârii Consiliului local nr.375/2021 privind aprobarea înființării serviciului social „Servicii de îngrijiri la domiciliu pentru persoane adulte cu dizabilități”, din cadrul Direcției de asistență socială Deva, a Regulamentului de organizare şi funcţionare al serviciului social, precum și a modelului contractului de furnizare a serviciilor sociale, cu modificările și completările ulterioare;

Iniţiator Primar Nicolae-Florin Oancea

II. Diverse

Partajează această știre

Lasă un răspuns