Jandarmeria Română a anunțat că scoate la concurs 700 de locuri de muncă, din sursă externă, pentru reducerea deficitului de personal.
Înscrierile online încep miercuri, 22 septembrie, la unitățile de jandarmi din toată țara care scot posturi la concurs.
Sunt disponibile 521 de posturi de subofițeri, 49 de posturi de ofițeri și 130 de posturi de personal contractual.
Fiecare inspectorat de jandarmi județean va afișa pe paginile de internet proprii posturile disponibile care vor fi scoase la concurs, dar și calendarul tuturor etapelor premergătoare concursurilor, mai anunță Jandarmeria.
Cine dorește să ocupe unul dintre cele 700 de posturi scoase la concurs prin încadrare directă din sursă externă va accesa pagina de internet a inspectoratului de jandarmi județean pe care și-l alege și va proceda la completarea cererilor puse la dispoziție, pe care le va transmite pe o adresă de e-mail indicată.
Înscrierile se fac on-line, la unitățile de jandarmi care vor scoate posturi la concurs, în perioada 22 septembrie – 1 octombrie 2021.
Condițiile pentru angajare directă – Jandarmeria Română
În conformitate cu Legea nr. 550 / 13.12.2004 prevederile referitoare la personalul Jandarmeriei sunt următoarele:
Personalul Jandarmeriei Române se compune din personal militar și personal contractual.
Personalul militar al Jandarmeriei Române este format din: cadre militare, elevi ai instituțiilor militare de învățământ, soldați și gradați profesioniști.
Cadrelor militare din Jandarmeria Română li se aplică dispozițiile Legii nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare.
Gradaților și soldaților profesioniști li se aplică Statutul gradaților și soldaților profesioniști, aprobat prin lege.
Personalul contractual este supus reglementărilor din legislația muncii, în măsura în care prin prezenta lege nu se dispune altfel.
Condiţiile legale de recrutare din sursă externă pentru persoanele care intenţionează să dobândească statutul de cadru militar în Ministerului Administraţiei şi Internelor sunt următoarele:
a) să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România;
b) să cunoască limba română scris şi vorbit;
c) să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
d) să fie declarate „apt” din punct de vedere medical, fizic şi psihic; verificările privind starea de sănătate medicală, fizică şi psihică sunt efectuate de structurile de specialitate ale Ministerului Administraţiei şi Internelor;
e) să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniţi, iar, în cazul candidaţilor la concursurile de admitere în instituţiile de învaţamânt ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, să îi împlinească în cursul anului în care participă la concurs;
f) să aibă studii corespunzătoare cerinţelor postului pentru care candidează, iar candidaţii la concursurile de admitere în instituţiile de învaţamânt ale Ministerului Administraţiei şi Internelor să fie absolvenţi de liceu cu diplomă de bacalaureat; dovada absolvirii se face cu diplomă sau cu adeverinţă din care să rezulte faptul că au susţinut şi promovat examenul de bacalaureat;
g) să aibă un comportament corespunzător cerinţelor de conduită admise şi practicate în societate;
h) să nu aibă antecedente penale sau să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru savârşirea de infracţiuni, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
i) să nu fi fost destituite dintr-o funcţie publică în ultimii 7 ani;
j) nu au desfăşurat activităţi de poliţie politică, astfel cum sunt definite prin lege;
k) îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare;
l) îndeplinesc condiţiile specifice pentru ocuparea prin concurs a funcţiei publice cu statut special.
Nu pot fi încadrate din sursă externă persoanele care au fost poliţişti/cadre militare:
a) au încetat raporturile de serviciu în condiţiile art. 69 lit. c), h), i) şi k) din Legea nr. 360/2002, cu modificările şi completările ulterioare;
b) au fost trecute în rezervă, în condiţiile art. 85 lit. d), i), j), k) şi ale art. 87 din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare.
Persoanele care au grade militare în rezervă pot fi recrutate numai în situaţiile în care, prin încadrare, potrivit nivelului studiilor, nu dobândesc grade militare mai mici decât cele avute în rezervă.
Pentru participarea la concursul de ocupare a posturilor vacante, candidaţii vor depune la compartimentele de resurse umane din unităţile care efectuează activitatea de recrutare documentele necesare pentru constituirea dosarului de recrutare. /www.alba24.ro